Parlamentul European recomanda aderarea Romaniei la UE la 1 ianuarie 2007
Parlamentul European (PE) a votat joi raportul referitor la progresele Romaniei pe calea aderarii la Uniunea Europeana, recomandand semnarea Tratatului de aderare in primavara anului viitor si aderarea efectiva, impreuna cu Bulgaria, la 1 ianuarie 2007.
Parlamentul "doreste si crede posibila (...) o incheiere rapida si satisfacatoare a negocierilor pana la sfarsitul anului 2004, in vederea semnarii Tratatului de aderare imediat ce va fi posibil in 2005 si intrarii lui in vigoare la 1 ianuarie 2007", indica textul adoptat joi, la Strasbourg.
Decizia politica privind incheierea negocierilor va fi luata la Consiliul European de joi si vineri de la Bruxelles, care urmeaza sa fixeze, totodata, si data semnarii Tratatului de aderare de catre Romania si Bulgaria.
Documentul, redactat de raportorul PE pentru Romania, Pierre Moscovici, subliniaza, totusi, ca numeroase "eforturi suplimentare" raman "necesare".
Parlamentul European cere Bucurestiului "sa-si intensifice eforturile" in domeniul luptei impotriva coruptiei, care "constituie inca o sursa majora de preocupare".
Textul evidentiaza, de asemenea, lacune in domeniile concurentei, protectiei drepturilor copilului si ale minoritatilor, in special ale rromilor, libertatii presei, independentei justitiei, mediului.
Estimand ca Romania "satisface criteriile specifice unei economii de piata viabile", raportul noteaza ca "saracia ramane o problema de o extrema gravitate".
In textul adoptat, eurodeputatii aproba, de asemenea, aplicarea in cazul Romaniei - ca si al Bulgariei - a unei clauze de salvgardare ce ar urma sa fie activata de statele membre, in unanimitate, daca ar exista "un risc serios" ca Romania sa nu fie in masura sa-si indeplineasca angajamentele, ceea ce ar determina intarzierea
aderarii.
UE a prevazut numai pentru Romania clauze de salvgardare suplimentare in domeniile justitiei si concurentei, ce pot fi activate cu majoritate de voturi.
Noul presedinte si vechea Europa
articol preluat din Evenimentul Zilei
Astazi Consiliul European va decide, la coada unei lungi liste de prioritati, cu reflectoarele puse pe Turcia, dar cu noul nostru presedinte ales de fata, ca Romania si Bulgaria vor semna tratatul de aderare in 2005 pentru a deveni membre in 2007 sau 2008. Pe meritate: entuziasmul general si nespecific al romanilor pentru Europa e depasit doar de al albanezilor.
Primele opt tari postcomuniste intrate aveau cetateni mai sceptici si elite mai competente, care nu confundau acea Europa la care visasera in anii comunismului cu Uniunea Europeana.
Mitterrand si Kohl scriau negru pe alb, dupa caderea Zidului Berlinului: “Date fiind schimbarile profunde din Europa... consideram necesara accelerarea constructiei politice a Europei celor doisprezece”. A fost necesara catastrofa Iugoslaviei ca UE sa se resemneze si sa ajunga la concluzia ca o periferie instabila e mai costisitoare decit o integrare superficiala a tarilor postcomuniste.
De atunci elitele vest-europene s-au impartit in doua: cei in favoarea largirii, care au avut tot interesul sa exagereze gradul de pregatire a tarilor nou-intrate si sa bage sub pres lipsa de progres din unele domenii, pentru a nu da apa la moara celor contra largirii, care au incercat, pe rind, sa ridice zidul despartitor intii in jurul celor 12, apoi al celor 15, apoi al celor 25, apoi 27, ca
sa opreasca Turcia. Azi sint ingroziti ca o anumita inevitabilitate istorica precum si o solida presiune americana imping victoria eventuala a democratiei din Ucraina catre acceptarea si a acestei tari uriase.
Cei din Parlamentul European care au criticat lipsa de progres a democratiei de la noi au sarit sa ne apere presa, s-au induiosat de soarta copiilor nostri si asa mai departe, nu au fost cei mai buni prieteni ai Romaniei - s-ar fi manifestat mai devreme in acest caz -, ci adversari ai largirii, si de asta, pina la catastrofalele alegeri din 28 noiembrie, cu viciile lor de organizare si
corectitudine, a apela la acest grup pentru a lovi in Nastase (desi o merita) a fost o tactica riscanta, pe care noi la SAR nu am practicat-o deoarece, indirect, asta insemna sa lovesti si in Romania, si in viitoarele tari candidate.
Singurii nostri prieteni in tot acest timp au fost in Comisie, care are misiunea sa pregateasca tarile atit de bine ca nici un stat membru UE sa nu ridice obiectii la intrarea lor, si de asta Comisia s-a temut de alegerile noastre, si de scandalul in jurul Romaniei, nu pentru ca l-a cumparat Nastase pe Verheugen.
Oricit ne-am crede noi buricul pamintului, Romania nu s-a bucurat de o atentie speciala, si politica europeana fata de noi a fost doar consecinta acestui echilibru intre cele doua tabere, deplasat in sprijinul largirii de razboaiele iugoslave si terorismul islamic.
Am avut o bafta nemaipomenita. Sintem, practic, ultima tara care e acceptata pe cuvint. Standardele acceptarii Romaniei au fost cele mai joase. Clauza de salvgardare de un an e un vax. Nu mai conteaza un an. Daca ni s-ar fi aplicat criteriile de care o sa aiba parte Turcia, care va trebui sa implementeze acquisul, nu doar sa-l adopte superficial, ca noi, mai stateam zece ani.
Si, drept sa spun, nu stiu daca intram vreodata. Am prins ultimul tren. Vor mai adera si altii, dar nu cu alegeri furate, presa ingenuncheata si arierate preferentiale. Criticii occidentali ai imperfectiunilor noastre, ca prietenul meu Tom Gallagher, au dreptate pe fond, dar gresesc crezind ca am fi evoluat mai bine daca ne tinea UE la usa inca vreo citiva ani.
Voiati sa mai stam pina rezolvam toate astea?
Nu e mai putin adevarat ca presedintele nostru ales, Traian Basescu, care a tinut un superb discurs pe 13 decembrie, are dreptate cind spune ca vom plati. Nota de plata va fi pe masura ingaduintei cu care am fost primiti. Cu cit e indulgenta mai mare, cu atit e mai mare nepregatirea. Dar Traian Basescu nu are dreptate sa ceara Europei noi derogari si exceptii de la regula.
Sigur ca e frustrant sa devii presedinte a doua zi dupa ce altii au inchis negocierile. Dar, data fiind starea tarii, negociatorii au facut tot ce au putut in materie de negocieri externe. S-a facut mai putin decit trebuia in materie de pregatire in Romania.
Un negociator cu experienta ceh spunea ca 80a din succesul aderarii este dat de ceea ce faci in tara, 15a in statele membre europene, cu oamenii politici si presa de acolo, care au misiunea sa-i convinga pe cetateni ca o tara din Est nu e una salbatica, si doar 5a la Bruxelles. E un mare adevar. Nastase si ai sai au facut bine cei 20a externi, au mers prost la cei 80a interni.
O noua conducere a Romaniei trebuie sa rezolve problema interna, nu sa bulverseze orarele Europei, totdeauna complicate, negociate cu 25 de tari mult in avans. Nu o sa reusim decit sa ne facem antipatii pe calea asta. Basescu va fi o raritate in Europa. Un lider ales direct prin vot popular nu e ceva frecvent, mai ales unul care, atunci cind vorbeste, spune ce crede si are viziunea lui.
Sint sigura ca va trezi respect. Personalitatea lui, departe de aberatia ca “nu are fata de”, este de fapt una atragatoare. Dar, ca sa capete mai mult decit respect, si anume influenta pe care sa o foloseasca pentru Romania - si pentru PD, care sa se reabiliteze in Internationala Socialista - presedintele Basescu trebuie sa invete sa-si institutionalizeze talentul.
La ora aceasta, primul sau discurs cu obiectivele de politica externa nu exista inca pe un site al PD sau Aliantei in nici o limba. Mesajul sau spre Occident a ajuns doar purtat de presa, foarte superficial, l-am comentat in direct la televiziuni si radiouri occidentale si mi
s-au pus intrebari care arata ca lumea nu stie nimic despre ce vrea Basescu in materie de politica externa. Acest mesaj trebuie sa devina mai proeuropean. Nu e simplu: la ora asta, daca spui ca esti pe axa Washington-Londra, esti imediat demascat la Paris sau Berlin ca proamerican.
Andrei Plesu, care va lucra pentru Basescu in materie de externe, este el insusi un spiritual, dar feroce critic al UE in probleme de politica externa. Astazi, vineri 17 decembrie, inca nu vad cum se poate face o legatura de succes intre noul nostru presedinte si vechea Europa, egoista si antiamericana cum e, dar de care depinde integrarea noastra.
Numai farmecul presedintelui nostru nu va ajunge ca sa netezeasca asperitatile ramase pe drumul integrarii noastre, pentru care intelegerea Europei va ramine importanta. Mai ales daca in urmatorii doi ani nu vom avea acel guvern puternic si eficient care sa realizeze ce nu s-a facut in paisprezece ani.
Alina Mungiu-Pippidi
