La ora actuala, cu citeva sute de dolari sau de euro se poate obtine in timp relativ scurt un profit semnificativ pentru orice roman care nu e inca bogat, adica mai stie exact citi bani are. O dobinda de maximum 20% pe an ofera bancile, in timp ce la bursa nu e exagerat un cistig de 50%, iar pe piata imobiliara 100% nu e o tinta prea ambitioasa.

De obicei, investitiile cele mai profitabile presupun cote mai mari de risc. In 2004, regula a fost data peste cap: investitiile imobiliare, de pe urma carora in mod normal nu se poate pierde, au adus rate uluitoare de profit. Cele care n-au fructificat inca isi pastreaza toate sansele pe viitor.

Terenurile, tinta numarul unu

In 2004, dublarea valorii de piata a unei proprietati cumparate la sfirsitul lui 2003 n-a fost deloc ceva extraordinar. Investitiile in constructii presupun un capital mai mare, dar terenurile pot fi achizitionate si cu sume relativ mici. Cumparatorii care nu sint dispusi sa astepte suficient, uneori chiar citiva ani, se pot vedea nevoiti sa vinda in pierdere.

Punctul sensibil al acestor investitii este regimul juridic al proprietatii implicate. Procedurile de succesiune neincheiate, revendicarile nesolutionate pot transforma o achizitie de succes intr-o afacere paguboasa. Pe de alta parte, o locuinta poate fi inchiriata, iar un teren agricol poate fi arendat sau exploatat pina cind cresterea de pret este considerata suficienta.

De la multimiliardarul american Warren Buffet merita retinuta o lectie: “Cumparatorul de azi nu profita de cresterea de ieri”. Unde se va opri cresterea la care asistam? In unele cazuri, deja s-a produs un recul. Dupa recentul cutremur, la unele categorii de imobile din Bucuresti preturile au scazut, mai ales la etajele superioare.

In schimb, terenurile, in special cele agricole, au perspective certe de scumpire in urmatorii ani. Dupa ce vom adera la Uniunea Europeana, strainii vor putea cumpara terenuri la noi si vor constata ca sint de citeva ori mai ieftine decit in Occident. Un teren ales cu grija acum isi poate inzeci valoarea in 3-4 ani sau chiar mai repede.

Matematici clasice

Anul acesta, cu maximum de noroc s-ar fi putut obtine din anumite plasamente bursiere profituri de aproape 90%. Jocul la bursa are si costuri, care reduc din profitul brut realizat. O persoana fizica nu poate cumpara si vinde actiuni direct, ci numai prin intermediul brokerilor, care percep, evident, comisioane.

Nu sint decit citiva ani de cind cumpararea de valuta era o investitie in sine, iar dolarul era pentru multi romani singurul mijloc de protectie impotriva inflatiei. Acum problema se pune invers. O suma in valuta schimbata in lei se inmulteste mai repede prin dobinzi, iar dupa citeva luni sau un an, reconvertind leii in euro sau dolari, se obtine un profit mai mare decit din dobinda directa.

Piata de capital din Romania este inca subdezvoltata fata de tarile central si est-europene admise deja in Uniunea Europeana, iar acestea, la rindul lor, sint mult in urma burselor occidentale. Un mic investitor poate sa speculeze mai linistit cita vreme marii rechini inca nu-si infig coltii.

Insa de anul viitor, o data cu liberalizarea contului de capital, pe piata vor aparea si investitori straini, care dispun de sume mult mai mari decit orice roman.

Unificarea Bursei de Valori Bucuresti cu piata electronica RASDAQ, aminata pina la jumatatea lui 2005, va aduce un numar mai mare de titluri cotate pe aceeasi piata. Oferta, inca redusa pentru capitaluri mai mari, va fi suficient de diversificata pentru micii investitori.

Pe mina specialistilor

O data cu asaltul bancilor asupra segmentului de retail, adica a clientelei individuale mici, s-a deschis accesul populatiei catre servicii financiare complete.

In deceniul trecut, doar citeva banci straine, prin subsidiarele din Romania ale unor conglomerate multinationale, ofereau acest gen de servicii, si numai pentru clienti ale caror disponibilitati se ridicau la sume in valuta cu minimum cinci zerouri la sfirsit. Dupa fraudele ce au volatilizat banii micilor investitori la fonduri de neuitat, ca SAFI si FNI, acest segment s-a reabilitat.

Banci foarte respectabile au divizii unde trebuie indeplinit un minimum de formalitati - se plaseaza banii, se primeste in schimb un numar de unitati de fond, pentru care ulterior se primeste din nou echivalentul in bani. Teoretic, valoarea unitatii de fond creste in timp.

Ramine problema alegerii, pe baza informatiilor pe care fondurile sint obligate prin lege sa le puna la dispozitie: evolutia in trecut a valorii unitatilor, precum si directiile de investitie - actiuni, titluri de stat, valute sau cite ceva din toate, intr-un portofoliu mixt. Gradul de risc este acceptabil, dar mai ridicat decit al unei banci.

Anul acesta, randamentele au fost superioare ratei inflatiei - insa cu foarte putin, in unele cazuri. In trecut, s-au vazut si situatii in care tocmai prudenta excesiva a administratorilor s-a soldat cu pierderi in termeni reali: suma absoluta mai mare, obtinuta la rascumpararea unitatilor, a insemnat de fapt mai putin ca putere de cumparare.

In 2004, fondurile monetare au mers cel mai slab, din motive evidente - cursurile valutare incheie anul la valori mai mici decit l-au inceput. Cel mai ridicat randament al unui fond de investitii pe primele 10 luni ale anului a fost putin peste 55%. Avantajul este ca investitorul nu mai are de cautat singur ocaziile de cumparare si momentele favorabile pentru revinzare.