Microsoft va lansa in ianuarie o noua versiune Windows

de     Rador
Miercuri, 22 decembrie 2004, 0:00


Microsoft va lansa in luna ianuarie a anului viitor o noua versiune a sistemului de operare Windows, din care va lipsi aplicatia Windows Media Player, pentru a se conforma ordinului unui tribunal de la Bruxelles.

'Trebuie sa respectam decizia de astazi, 22 decembrie 2004', a declarat un membru al consiliului general al companiei, Brad Smith. El a adaugat ca o versiune a Windows din care lipseste Windows Media Player va fi disponibila marilor producatori de calculatoare din luna ianuarie, urmand sa ajunga si la alti clienti ai companiei incepand cu luna februarie.

Instanta Suprema a Uniunii Europene a decis, astazi, ca Microsoft sa elimine, imediat, Windows Media Player din pachetul Windows pentru a-i proteja pe producatorii unor aplicatii software similare. 'Microsoft nu a putut demonstra ca prin excluderea Windows Media Player ar suferi pagube serioase si ireparabile', a afirmat presedintele Instantei Supreme, Bo Vesterdorf.

De asemenea, tribunalul a decis ca firma americana sa faca publice codurile sursa ale programelor sale, astfel incat ele sa poata fi accesate si de alti producatori de servere. Acestia ar putea, astfel, sa creeze sisteme compatibile cu cele ale Windows.

In prezent, Microsoft comercializeaza Windows Media Player impreuna cu sistemul de operare Windows, ceea ce duce la o scadere a cotei de piata a altor producatori de aplicatii similare. Principalele companii afectate de aceasta strategie sint RealNetworks, producatoare a aplicatiei Real Player, si Apple Computer, producatoare a QuickTimes.















50 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică