Anuntarea Guvernului Tariceanu pe 26 decembrie 2004 reprezinta cel mai important eveniment politic de dupa alegerea lui Traian Basescu drept presedinte al Romaniei. Nu ma socot un profet politic, dar am scris de cateva ori in 2003 si la inceputul anului 2004 ca Partidul Social Democrat va pierde alegerile locale, parlamentare si prezidentiale.
La inceput ironic, apoi disperat, unul dintre liderii proeminenti ai PSD (Viorel Hrebenciuc) ma ruga sa ii explic logic si politic cum se poate intampla ceva imposibil. Recunosc, argumentele mele cu privire la cea de-a treia alternanta guvernamentala nu erau doar factuale si teoretice, ci si bazate pe ceea ce mi-as fi dorit sa se petreaca.
Daca acest guvern va fi votat de Parlament, profetiile mi s-au implinit. Nu stiu insa cat de bine va fi pentru viitorul politic si economic al natiunii. Am avut deja experiente in care investitia enorma de speranta pusa in guvernanti a fost contrazisa chiar de catre acestia si partidele politice. Mai bine sa fim prudenti cu noul guvern, chiar daca sunt mai multe motive de optimism.
Cabinetul propus de Calin Popescu Tariceanu si sustinut de catre Partidul National Liberal, Partidul Democrat, Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania, Partidul Umanist (social-liberal) are cateva avantaje. Este compus in mare parte din oameni tineri, fie biologic, fie prin mentalitatea avangardista, reformista sau pur si simplu curajoasa.
Presa a invocat deja argumentul tineretii si al neimplicarii unor ministri propusi in activitatea comunista de dinainte de 1989 (totusi, chiar si unii dintre acestia au apucat sa faca activitate UTC sau UASCR, dar acesta nu este un argument serios impotriva lor, pentru ca imediat dupa revolutie ei au avut ocazia de a se defini in libertate).
Un avantaj mai serios este competenta indiscutabila a unora dintre cei propusi. Chiar daca anumite posturi de televiziune i-au prezentat drept niste cvasinecunoscuti, unii ministri propusi s-au remarcat in ultimii 15 ani prin implicarea lor in activitati vizibile ale societatii civile, in viata publica, in domenii sensibile (de la analiza politica si economica, la consiliere juridica).
Pe multi ii cunosc personal, asa ca nu vreau acum sa-i nominalizez, pentru a nu parea partinitor. Pot insa spune cu constiinta impacata ca ei fac parte din categoria celor cu minte brici. Sunt si cateva nume (in special de la PD) de care nu am auzit niciodata, dar despre care se spune ca au fost propuse de Basescu, ceea ce in ochii multora pare un argument de infailibilitate.
Nici din guvernele anterioare nu au lipsit tinerii, competentii sau inteligentii. Performantele institutionale ale guvernelor precedente nu au depins atat de calitatile individuale ale unor ministri, cat de alti factori, de natura politica, conjuncturala sau de anumite conflicte de interese.
Cu exceptia PUR, celelalte trei partide au participat la experienta guvernarii de coalitie din perioada 1996-2000. Am analizat intr-o carte motivele esecului la guvernare al coalitiei CDR-USD-UDMR. Aici nu voi enumera decat cateva.
Prima eroare comisa de fostul presedinte Constantinescu in 1996 a fost de a nominaliza un lider sindical (Ciorbea) drept premier al unui guvern care trebuia sa faca reforma capitalista. Tariceanu face parte din grupul radical, capitalist, din PNL, prin urmare se presupune ca nu va fi un obstacol in calea reformei capitaliste.
O alta eroare majora a coalitiei formate acum opt ani a fost lipsa unui protocol detaliat al coalitiei parlamentare si guvernamentale, care sa cuprinda detaliile tuturor situatiilor concrete care pot interveni in actul complex al guvernarii si legiferarii (ar fi fost astfel evitate crizele iesirii din coalitie a PD, demiterea premierilor Ciorbea, Vasile, scandalurile din cele doua camere
parlamentare legate de propunerea si votarea unor legi, precum si numeroase altele). Protocolul coalitiei este mai important decat programul de guvernare. De ce? Deja Romania se gaseste in acel stadiu al tranzitiei in care programul de guvernare este partial dictat de angajamentele integrarii in Uniunea Europeana, precum si de restantele majore ale reformei politice, economice.
Ca si in 1996 sau 2000, guvernantii stiu prea bine care sunt prioritatile. Mult mai greu a fost si este, intr-o tara precum Romania, sa gasesti mijloacele adecvate pentru a duce la bun sfarsit obiectivele. Cultura noastra politica este mai degraba una a scopurilor decat a mijloacelor. Multi stiu ce trebuie facut, dar prea putini stiu cum trebuie facut.
Deja presa afirma ca guvernul propus de Tariceanu ar fi unul "de sacrificiu". Nu stiu daca acest guvern va trece de vot (mai degraba da, decat nu), dar faptul ca Andrei Marga (considerat "sigur" la Educatie si invatamant) nu a intrat in guvern ma face sa am indoieli. Unul dintre cei mai reformisti ministri din istoria postdecembrista este, de asemenea, renumit pentru prudenta sa excesiva.
Noul guvern se va confrunta cu obstacole majore din partea partidelor reactionare conduse de Iliescu, Nastase, Tudor. Daca va exista curaj si vointa politica, noul guvern trebuie sa se angajeze intr-o lupta cumplita cu structurile clientelare pesediste ale coruptiei.
Daca noul guvern nu va lua masuri pentru cercetarea corectitudinii alegerilor din 28 noiembrie 2004, inseamna ca va fi la fel de slab precum guvernele din perioada 1996-2000. Miza cea mai importanta a noului guvern este realizarea statului de drept, care pana acum a fost o cvasifictiune in Romania.
Vom vedea daca aceia care au intocmit pana acum rapoarte catre diferite organisme internationale vor avea si priceperea, taria de a duce la capat reforma Justitiei, de care depind multe in consolidarea democratiei.
Un alt sector cheie este cel al reformarii si curatirii serviciilor secrete, de care depinde si aflarea adevarului cu privire la regimul comunist, evenimentele din decembrie 1989, mineriade, actele de politie politica din postcomunism etc. Nu-mi ajunge spatiul pentru a enumera prioritatile, dar cruciali sunt acum primii pasi facuti de noua coalitie.
Vom vedea curand cat de rezistenti sunt noii demnitari la criticile indreptatite venite din partea opozitiei, presei, analistilor si societatii civile.
