Presedintele Bush se va instala oficial astazi la Casa Alba pentru un al doilea mandat. Este momentul in care presedintii americani ce au avut sansa de a fi realesi doresc ca, prin actiunile lor, sa intre in istorie. Probabil ca acelasi lucru se va intampla si cu George W. Bush.

El si-a anuntat trei prioritati in politica externa: intarirea aliantei dintre tarile democratice in jurul unui sistem international bazat pe valori comune; intarirea comunitatii tarilor democratice pentru lupta impotriva amenintarilor la adresa securitatii; in sfarsit, presedintele Bush doreste "raspandirea libertatii si democratiei in toata lumea".

Dupa prabusirea comunismului, in noul razboi mondial care a inceput se confrunta civilizatia de tip occidental, bazata pe democratie, respectarea drepturilor omului si piata libera, cu civilizatia de tip islamic, autoritara si intransigenta. Desigur ca mai exista dictaturi in lume si in alte parti, nu doar in lumea musulmana.

Un exemplu tipic este Coreea de Nord, aflata si ea pe lista neagra a administratiei americane. Un caz special il reprezinta China, care, fara sa fie o democratie de tip occidental, schimba periodic puterea politica, promoveaza o politica de pace si non-interventie si propaga, cu rezultate deosebite, economia de piata si relatiile economice capitaliste.

Ar fi minunat daca America ar reusi, astazi, sa convinga lumea intreaga ca este mai bine sa adopte sistemul sau. Atunci cand se va incerca, insa, impunerea acestui sistem cu forta, se poate ajunge la modelul fostei URSS, care a incercat si ea adesea prin forta sa impuna un sistem politic. E drept, ineficient si condamnat, deja, de istorie.

Cum prioritatea "eliberarii popoarelor" a fost inclusa in politica externa americana, iar Condoleezza Rice va fi ministru de Externe, cu siguranta, America va incepe sa-si duca la indeplinire programul. Faptul este laudabil, el trebuie salutat si sprijinit. Problema sta insa in caile pe care administratia americana le va adopta pentru a-si atinge scopul.

Astfel, adunarea la un loc a lumii occidentale dupa ruptura provocata de interventia SUA asupra Irakului ar fi in sine o operatiune absolut necesara pentru credibilitatea Vestului si asigurarea securitatii sale in fata lumii nonoccidentale. Din nefericire, probabil ca acest lucru nu se va petrece imediat, fiind necesar mai mult timp pentru ca liderii europeni sa poata vorbi aceeasi limba cu Bush.

In privinta "eliberarii popoarelor", lucrurile se incurca rau. Astfel, operatiunile din Afganistan si Irak nu pot fi numite succese, nici in privinta eliberarii popoarelor, nici a democratiei, iar, in ceea ce priveste economia de piata, aceasta se manifesta indeobste prin rapirea de cetateni occidentali si eliberarea lor, uneori, pe sume mari de bani.

In Irak, absenta unei politici coerente dupa ocuparea tarii a destabilizat intreaga regiune, provocand haos, mari pierderi umane si un pericol la adresa securitatii mai mare decat in vremea lui Saddam. Nu mai vorbim de pierderile economice provocate de scumpirea barilului de petrol, datorata si razboiului din Irak.

Pe de alta parte, operatiunile acoperite ale SUA in Georgia si Ucraina au dat rezultate cel putin pe termen scurt. In Georgia, presedintele Sevardnadze, fost ministru de Externe al URSS, a fost inlocuit cu pro-americanul Shaakashvili. In Ucraina, Viktor Ianukovici, promovat de autoritarul Kucima, a fost inlocuit cu pro-occidentalul Iuscenko.

In Ucraina, operatiunea de sprijinire a adversarilor lui Ianukovici a costat peste 90 milioane dolari, dar macar nu s-au inregistrat victime. Astfel, modalitatile politico-diplomatice, combinate cu sprijinul economic pe care America l-a promovat in state aflate intr-o cvasidictatura, s-au dovedit mai profitabile decat operatiunile militare deschise.

Pericolul cel mai mare cu care se confrunta America in aplicarea directiilor sale de politica externa sta, insa, tocmai in forta sa neobisnuita si tendinta de a amesteca Afganistanul cu Ucraina. Recent, insusi ambasadorul SUA la Bucuresti, J.D.

Crouch, a dovedit ca intelege foarte bine realitatile romanesti, publicand un articol in Wall Street Journal - ziar cu impact nimicitor in lumea afacerilor din SUA -, in care a comparat fara sa clipeasca situatia din Romania anului 1989 cu cea din Irak si pe Ceausescu cu Saddam, afirmand ca "daca, in Romania, s-a putut face democratie, de ce nu s-ar putea face si in Irak!".

Cu o asemenea perceptie, este usor de inteles de ce administratia Bush nu exclude si, dupa cum arata presa americana, pregateste o operatiune militara in Iran. Nimeni nu contesta faptul ca regimul din aceasta tara poate fi o amenintare la adresa securitatii SUA si a lumii occidentale. A ataca insa, in conditiile actuale, Iranul ar fi o operatiune cu consecinte incalculabile.

Razboiul din Irak ar deveni o plimbare prin Central Park, in comparatie cu ce s-ar putea intampla intr-o tara unde, in timpul razboiului cu Saddam Hussein din anii '80, campurile de mine erau detonate de credinciosi ce-si dadeau viata pentru Alah, pentru a face loc trupelor regulate ce veneau in urma lor. Romania este o tara NATO, alianta in care se afla si SUA, dar si Europa.

Noua politica externa a Bucurestiului doreste alinierea la axa Washington-Londra - chiar si fara acordul acestora. Se presupune, deci, ca politica externa americana va reverbera direct la Bucuresti, fara sa mai treaca prin filtrul european. Cu alte cuvinte, daca SUA vor merge in Iran, si Romania isi va trimite oltenii acolo.

Poate, totusi, dupa o oarecare dezbatere, si nu cum s-au trimis ultimii o suta de militari in Irak, prin convocarea telefonica a CSAT de catre presedintele Romaniei. Sigur ca alianta Romaniei cu SUA in NATO este un bun de pret, care trebuie mentinut si aparat.

Romania nu a deschis gura, in '99, pentru a atrage atentia fostei administratii americane de eroarea ce se facea prin interventia asupra Iugoslaviei, fapt ce a permis ramanerea la putere a lui Milosevici inca un an si jumatate, dar si un conflict mocnit in Kosovo, in Europa de astazi.

Macar acum, poate ca noua administratie de la Bucuresti ar putea sa-si prezinte cu curaj punctul de vedere asupra razboiului antiterorist. Eventual, incepand cu precizarea ca este imposibil sa aplici in acelasi mod algoritmul democratizarii Romaniei si Irakului...