Liberalii par sa fie retinuti nu doar in privinta alegerilor anticipate, ci si in privinta restructurarii si remanierii Guvernului. Motivul-cheie: in toate aceste variante, castigatorul de facto ar fi PD. In aceste conditii, liderii PNL au reinceput sa imbratiseze ideea fuziunii cu PD.

Problema fuziunii cu PD a fost pusa pe tapet in cadrul conducerii liberale de insusi Calin Popescu Tariceanu, care a spus ca negocierile ar putea fi declansate dupa congresul PD. El le-a explicat ca Traian Basescu ar fi favorabil proiectului si ca se vor purta negocieri cu noua conducere a PD. Informatia a fost confirmata neoficial de mai multi membri ai conducerii PNL.

Purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu, a afirmat ieri ca in cadrul PNL nu s-ar fi luat o decizie in acest sens: "Dupa Conventia Nationala a PD, daca democratii ne vor contacta pentru a discuta despre fuziune, vom purta discutii in acest sens". Deocamdata, nu este insa foarte clar care este pozitia democratilor.

La ultima intrunire a conducerii Aliantei, liderul PD, Adriean Videanu, ar fi afirmat ca fuziunea ar fi trebuit facuta inca din luna februarie si ca de atunci s-a pierdut timp pretios.

Ideea fuziunii cu PD revine in prim-plan la PNL intr-un moment in care liberalii par sa fie in dezavantaj fata de partenerii de coalitie. In cazul restructurarii si al remanierii deja exista informatii neoficiale privind o ipotetica dorinta a lui Traian Basescu de a-l inlocui pe titularul postului de la Aparare, liberalul Teodor Atanasiu, cu democratul Sorin Frunzaverde.

In cazul anticipatelor, ponderea locurilor pe listele parlamentare s-ar modifica, pentru ca intre timp ar fi aparut sondaje in care PD a crescut fata de PNL. Insa negocierile privind o eventuala fuziune se asteapta sa fie complicate. Conventia PD va avea loc in luna iunie, iar eventualele negocieri se pot prelungi suficient pentru a se evita anticipatele.

Interesant este ca, ieri, purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu, a afirmat ca relatia cu PD este foarte buna. El a sustinut ca tema alegerilor anticipate este "o tema de manipulare a opiniei publice lansata de cei care se ocupa cu asa ceva".

Atentionat de ziaristi ca tema respectiva a fost lansata de presedintele Traian Basescu, Nicolaescu s-a incurcat in explicatii: "Eu nu cred ca presedintele Traian Basescu a manipulat opinia publica. Presedintele a spus foarte clar ca alegerile anticipate se vor face in situatii de criza politica. Zvonurile provin de la cei care sunt specialisti in asa ceva, ele provenind din partea PSD".

Intrebat despre restructurare si remaniere, Nicolaescu a afirmat: "Raspunsul pe care l-am dat in privinta anticipatelor este valabil si in privinta restructurarii si remanierii" - adica tot manipulari ale PSD...