Caramitru, director la Teatrul National

de Simona Chitan     Evenimentul Zilei
Marţi, 24 mai 2005, 0:00


Comisia de examinare a candidatilor pentru ocuparea functiei de director general al Teatrului National "I.L. Caragiale" din Bucuresti (TNB) a hotarit ieri sa propuna ministrului culturii si cultelor numirea lui Ion Caramitru in functia de director al TNB.

Ion Caramitru a fost unul dintre cei sase candidati care au depus proiecte manageriale pentru reformarea TNB. Ceilalti au fost Romeo Pop, Eugen Cristea, Alexa Visarion, Mariana Ciorcila si Oana Sandu.

Comisia a fost alcatuita din regizorul Liviu Ciulei (presedinte), criticul literar Nicolae Manolescu, regizorii Ion Cojar si Alexandru Dabija, criticul de teatru Alice Georgescu si scenograful Dragos Buhagiar.

Cel mai bun proiect managerial

Criticul si istoricul literar Nicolae Manolescu a declarat pentru EVZ ca Ion Caramitru s-a distantat de ceilalti candidati datorita experientei manageriale din perioadele cind a fost ministru al culturii si director la Teatrul Bulandra. "A contat mult si experienta lui Caramitru la conducerea UNITER", a spus Manolescu.

El a adaugat faptil ca si regizorul Alexa Visarion a avut un proiect managerial bun. Dupa evaluarea proiectelor, inainte de a anunta rezultatul final, comisia i-a intervievat cite o ora, ieri, pe fiecare dintre cei sase candidati.
Ion Caramitru a fost ministru al culturii in perioada 1996-2000, director la Teatrul Bulandra intre 1989 si 1993, iar din 1990 este presedintele UNITER (Uniunea Teatrala din Romania).















82 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri