Ne mai intereseaza pe noi, romanii, acum, prin ce imprejurari au trecut polonezii in anii 1980-1981? Sau ce batalii au avut de dat Germania, Suedia, Finlanda, Grecia, China, Japonia, inainte de schimbarea lumii, in 1989, pentru a iesi din capcanele imprejurarilor nefavorabile sau pentru a-si valorifica imprejurarile favorabile? Desigur, ne intereseaza.

Fiindca toate aceste tari, in etape diferite, au avut de facut fata unor provocari in mare parte asemanatoare celor cu care ne confruntam noi, astazi. Evenimentele din aceste tari, din ani deja trecuti, sunt lectii de istorie traita. Lectii ce merita sa fie recapitulate si aprofundate. Luand in seama avertismentul dat de Toffler tarilor ce ignora invatamintele istoriei.

Ele sunt condamnate sa retraiasca drame pe care, cu mai multa luare aminte la esecurile sau la izbanzile altora, le-ar fi putut evita.

Lectia poloneza, de acum aproape un sfert de veac, este demna de o atentie aparte. Pentru ca atunci, in Polonia, a fost scrisa prefata marii carti ce avea sa cuprinda tulburatoarele transformari din 1989. Cu aproape un deceniu inainte.

Pe marea tabla de sah a lumii, in plin razboi rece, Polonia nu se numara intre marii jucatori geostrategici. Avea totusi o pozitie ce nu era deloc lipsita de importanta.

Iar dupa evenimentele de la Gdansk, din 1980, cand omului celui mai puternic om din tara, seful comunist Edward Gierek, i-au dat sah-mat lucratorii revoltati din cauza salariilor neindestulatoare, miscarile politice, sociale si economice din tara vecina au inceput sa fie comentate pe larg de presa de pe intreaga planeta. Numai presa din Romania n-a suflat o vorba despre evenimentele din Polonia.

Lumea devenise grabita. Nu mai era timp de asteptare. Tablourile se schimbau uluitor de repede. Nu si in tarile socialiste, insa, unde cu deosebire dupa 1970, se inregistrau incetiniri de ritmuri. In Polonia, ca si in Romania, stalpul societatii era partidul comunist. In jurul lui se strangeau fortele sociale: clasa muncitoare, taranimea muncitoare, intelectualitatea.

O impartire artificiala, sfidand limba, logica, sociologia si morala. Si jicnind de doua ori intelectualitatea. O data fiindca era socotita o „patura" nemuncitoare, ce nu merita nici macar rangul de clasa sociala.

Apoi, pentru ca sub acest blazon erau ingramaditi, dupa criterii statistice, fara nici o legatura cu conceptul modern de intelectualitate, absolut toti absolventii de invatamant superior.

O astfel de clasificare a societatii, facuta fortat, dupa modelul sovietic si in contrasens cu mersul lumii, nu avea cum sa nu fie supusa unor critici violente in focul evenimentelor ce inaugurau deceniul X al veacului trecut. O intrebare n-a intarziat: ce punem in locul acestei impartiri? Fara indoiala ca un raspuns amanuntit nu putea fi gasit imediat.

Dar dezbaterile publice, multe televizate, din vara si din toamna anului 1981, au adus in prim-plan o idee ce putea sa para ciudata intr-o tara socialista: nevoia de o clasa de mijloc. O clasa puternica, de intreprinzatori, de oameni cu initiativa, care sa investeasca, sa sustina competitivitatea, eficienta, productivitatea, in absenta carora in tara

va continua sa fie saracie. Si e un fapt notoriu ca atunci, in toiul evenimentelor din 1980-1981, Polonia se razboia cu o sara-cie cumplita.

Confruntarile erau puternice. Chiar dure. Multi polonezi priveau inainte. In viitor. Dar nu erau putini nici cei care priveau inapoi. In trecut. O intrebare se repeta obsedant. O intrebare ce exprima temerile polonezilor ale caror minti si suflete continuau sa fie tulburate de preceptele marxiste: „Daca vom deschide cutia Pandorei si ne vor napadi toate relele capitalismului?".

Ce argumente puteau aduce, atunci, adeptii innoirilor radicale? Imprejur, in tari socialiste ca Uniunea Sovietica, Cehoslovacia, Romania, Bulgaria, tema nu era in dezbatere. Unele confruntari ideologice legate de acest subiect aveau loc in Ungaria, fara sa fi fost insa transante. Iar concluziile erau voalate. Cat despre Occident, de acolo veneau incurajari, dar nu si argumente.

Mai razbateau inca ecourile unei dezbateri ce se stingea, despre convergenta sistemelor, care nu aveau cum sa le fie de folos polonezilor animati de idei inflacarate si de o mare sete de schimbare.

Un raspuns putea veni de departe, de la 11 mii de kilometri, din China. Pentru ca si acolo incepuse o partida de sah urmarita cu viu interes de intreaga lume. Mao, promotorul revolutiei culturale, ce avea sa arunce China in haos politic si in inapoiere economica, murise in 1976. Deng Xiaoping, stalpul reapropierii de Occident, revenise in linia intai a puterii.

Se discuta intens despre innoiri economice, despre socialism de piata, despre restructurarea productiei. Totusi, privirile aruncate pana acolo, la 11 mii de kilometri, nu au gasit un sprijin convingator. Era prea devreme. Aveau sa mai treaca patru ani pana cand, in toamna lui 1985, Deng a dat raspunsul. Detalii: in episodul urmator.