De la inceputul anului, mai multe firme au „omis” sa declare la Fisc impozite de peste 1 miliard lei noi (10.000 de miliarde lei vechi). Suma a fost stabilita in urma inspectiilor fiscale efectuate in perioada ianuarie-mai 2005.

Sumele din impozite pe care statul ar trebui sa le incaseze, dar pe care firmele nu le-au declarat ar putea fi chiar mai mari daca luam in calcul faptul ca Fiscul n-a apucat sa efectueze controale la toate societatile inregistrate in Romania.

Suma de 10.000 de miliarde lei vechi reprezinta circa 3,5 din cele 307 mii miliarde lei cat insumeaza incasarile la bugetul de stat in aceeasi perioada.

Mare parte a datoriilor firmelor romanesti la Fisc reprezinta impozite, taxe, contributii la fonduri si penalitati neplatite. Este vorba de 9.602 miliarde lei vechi din totalul de 10.119,6 miliarde lei. Inca 181 de miliarde insumeaza amenzile, iar valoarea bunurilor confiscate se ridica la 335,5 miliarde lei vechi.

O parte din firmele care au fost prinse cu nereguli in declararea impozitelor s-au ales si cu sesizari penale, in afara de obligatia de a plati taxele la zi, plus amenzi si penalitati. Fiscul a formulat 880 de sesizari penale, pentru prejudicii in valoare de 1.961,7 miliarde lei.