Ziua celor 1.000 de inmormantari

de Nadia Calin     Evenimentul Zilei
Vineri, 2 septembrie 2005, 0:00


Rudele sfasiate de durere ale celor circa 1.000 de irakieni care au murit miercuri in busculada creata langa mausoleul imamului Moussa al-Kazem din Bagdad isi cautau ieri mortii prin spitale, pentru a-i putea ingropa in termenul de 24 de ore cerut de traditie.

In saracaciosa suburbie siita a capitalei, Sadr City, au fost ridicate corturi funerare, unde rudele venite din toata tara isi plang mortii, inainte de a-i conduce pe majoritatea dintre ei pe ultimul drum spre Najaf, orasul sfant siit. Pe coridoarele spitalelor si morgilor improvizate, mortii erau intinsi pe cearsafuri albe si folii din plastic si infasurati in valuri speciale.

O cifra oficiala avansa ieri peste 1.000 de morti si circa 800 de raniti in urma prabusirii podului peste Tigru.
Un factor fatal: podul era blocat cu bariere de securitate

Autoritatile au confirmat faptul ca valul de panica a fost creat intre miile de pelerini dupa lansarea zvonului ca intre ei s-ar afla un kamikaze, legat in jurul braului cu o centura cu explozibili.
Ministrul de interne Saadoun al-Dulaimi a spus ca pe pod erau ridicate bariere de beton si ca oamenii care se indreptau spre moschee erau opriti la puncte de control „din motive de securitate”, ceea ce explica intr-o oarecare masura aglomeratia si dificultatile de deplasare a suvoiului uman. „Oamenii trebuiau sa fie controlati la capatul podului.

Multimea era adunata, iar un tipat si un zvon raspandit cu repeziciune au starnit imediat haosul si am asistat la tragicul incident”, a spus oficialul irakian.

De asemenea, generalul Jawad al-Daini, responsabil cu zona estica a Bagdadului, a spus ca baricadele si sarmele de protectie au ingreunat fuga oamenilor, acestia ingramadindu-se unii in altii, multi dintre ei murind sufocati sau calcati in picioare. Pe de alta parte, podul era supraaglomerat pentru ca restul cailor de traversare a fluviului erau inchise, tot din motive de securitate.
„Consideram ca teroristii, sustinatorii lui Saddam si extremistii radicali sunt responsabili pentru ce s-a intamplat”, a spus liderul siit Ammar al-Hakim.
In ciuda tensiunii crescande in zona, oamenii din cartierul Adhamiya, majoritar sunnit, au sarit in ajutorul pelerinilor, i-au scos din apa, le-au adus apa de baut si s-au oferit sa doneze sange pentru supravietuitori.















48 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri