O noua aparitie editoriala care a avut darul sa ne retina atentia (fie si numai pentru ca e scrisa de unul din romanii de mare suflet din...Cringila, Wollongong-dar, totusi, nu numai de asta-, nimeni altul decat cel care conduce biblioteca de carte romaneasca Mihai Eminescu) este cartea dlui. Ioan Miclau, "Teatru".
Autorul pune sub reflectorul constiintei doua mari plagi din perioada comunista, care au rupt trupul taranului, intai de bucatica lui de pamant, apoi in doua: colectivizarea si industrializarea, inceputa intai ca un stranut si continuata in ritm isteric timp de jumatate de secol.
Cele doua piese care fac subiectul acestei carti, „Mitrea Sucitu si Mireasa" si „Limbuta Strugurel pe post de director", ambele comedii in patru acte, se vor a fi "o cronica, fie si de sorginte epica, care sa tina vie atentia viitorimii la pericolul totalitarismului comunist".A oricarui tip de totalitarism, as nuanta eu, daca mi-este permis.
Extremele sunt periculoase,de cele mai multe ori, si ce altceva este totalitarismul daca nu o ideologie/atitudine dusa la extrem?!? Dar, intrucat autorul cartii a facut el insusi precizari despre propria-i lucrare, la inceputul cartii, schitand-o in putine cuvinte si justificandu-si actul creatiei, genul ales, timpul asteptat si expectatiile/intentiile sale privind mesajul acestei lucrari de
dramaturgie, multe nu-mi mai raman de adaugat. Poate doar ca, in seceta pe care o indura cultura romaneasca in mica noastra comunitate de la antipod, cartea domniei-sale se dovedeste ploaie bogata pe pamant insetat.
Si, de asemenea, ca dintr-un iubitor de pamant romanesc ca bihoreanul Ioan Miclau, nascut intre argintul Crisurilor, nu putea iesi altceva decat o bijuterie care sclipeste diamantin pe fruntea de fecioara despletita a Romaniei.
