PNL acuza PD ca a incalcat protocolul Aliantei

de Romulus Georgescu     Romania Libera
Marţi, 1 noiembrie 2005, 0:00


Liderii PNL si PD s-au certat ieri mai bine de doua ore din cauza bugetului pe 2006. Mai precis, din cauza senzatiei fiecaruia ca partenerii nu sunt loiali. Pana la urma, bugetul Educatiei ar urma sa fie suplimentat cu 1.700 miliarde lei vechi proveniti din Fondul de rezerva bugetara, de la SRI si de la Parlament.

Liderii PNL si PD s-au certat ieri mai bine de doua ore din cauza bugetului pe 2006. Mai precis, din cauza senzatiei fiecaruia ca partenerii nu sunt loiali. Pana la urma, bugetul Educatiei ar urma sa fie suplimentat cu 1.700 miliarde lei vechi proveniti din Fondul de rezerva bugetara, de la SRI si de la Parlament.

Ca de fiecare data la ultimele sedinte ale Consilului National de Conducere al Aliantei, liberalii si democratii si-au facut reprosuri amarnice. Liberalii au cerut sanctionarea parlamentarilor PD care au votat impotriva bugetului Educatiei.

Potrivit unor surse din Alianta, Puiu Hasotti si Ludovic Orban i-au acuzat pe democrati ca au incalcat protocolul Aliantei si ca duc "o campanie mediatica" pe spinarea guvernului din care fac parte.

"Daca intr-adevar va preocupa bugetul Educatiei, de ce nu ati facut aceste propuneri cand materialul a fost discutat de Guvern?", au vrut sa stie liberalii, in conditiile in care unul dintre cei care au supervizat bugetul este vicepremierul democrat Gheorghe Pogea. Liderul PD, Emil Boc, a insistat pe faptul ca democratii au incercat sa puna in aplicare o prevedere a programului Aliantei.

"Daca este asa, de ce PD nu a facut propunerea inainte ca Guvernul sa dea drumul la buget?", au comentat liberalii.

Au gasit 1.700 miliarde de lei vechi

In ce priveste suplimentarea bugetului Educatiei, comisia desemnata de catre conducerea Aliantei a ajuns la concluzia ca bugetul poate fi suplimentat cu 1.700 miliarde de lei. Potrivit unor surse din Alianta, banii ar urma sa fie luati din Fondul de rezerva al Guvernului, de la Serviciul Roman de Informatii, precum si din reducerea cheltuielilor parlamentare. Exista si varianta sa se taie de la unele agentii guvernamentale.
Fondul de rezerva bugetara se afla la dispozitia Guvernului, in suma de 3.772 miliarde de lei vechi, si se foloseste pentru finantarea unor cheltuieli urgente sau neprevazute aparute in timpul exercitiului bugetar.

Bugetul Serviciului Roman de Informatii este de 9.622 miliarde, dar comisia de resort a propus cresterea acestuia cu inca 3.000 de miliarde si ramane de vazut cum se va opera in mod concret reducerea.

In privinta bugetului Camerei Deputatilor, acesta nu a fost votat de plen si exista doua variante: 1.900 miliarde, varianta votata la Comisia de buget de majoritatea parlamentarilor, si 1.700 miliarde, varianta propusa de Alianta D.A. Liberalii au cerut PD ca dupa majorarea bugetului sa gaseasca un ministru pentru Educatie.

Se protejeaza

La finalul sedintei de ieri, aliatii au ales sa nu anunte solutia convenita. Purtatorul de cuvant Eugen Nicolaescu a afirmat ca s-ar fi gasit doua solutii prin care bugetul Educatiei pentru 2006 poate deveni unul satisfacator. El a spus ca solutiile nu pot fi facute publice pana cand nu sunt discutate de Consiliul Coalitiei (din care fac parte si PC, si UDMR) si vor fi vazute de primul ministru.

Schimb de ministere intre PNL si PD

In sedinta conducerii Aliantei de ieri liberalii au somat PD sa nominalizeze cat mai repede un titular la Educatie, mai ales ca bugetul va fi majorat. In caz contrar liberalii au amenintat ca vor nominaliza ei un titular, fara a oferi PD un post la schimb. Potrivit presei centrale de ieri, liderii PD ar dori sa faca un schimb cu PNL: ministerul Educatiei contra cel al Apararii.

Insa liberalii sustineau ieri ca nu li s-a facut o asemenea propunere si ca nu intentioneaza, oricum, sa renunte la portofoliul Apararii. Potrivit presei centrale, PD ar forta remanierea. Insa premierul a sustinut ca nu se pune problema nici unei remanieri pana la raportul de tara din aprilie.


















33 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri