Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti organizeaza, in perioada 10-11 noiembrie 2005, in sediul Unitatii Centrale (str. C. A. Rosetti nr. 2-6), cea de-a III-a editie a Zilelor Bibliotecii.

Cu aceasta ocazie, editura Humanitas va primi distinctia "Editura anului", avand cel mai mare numar de carti solicitate in cadrul Bibliotecii Centrale Universitare.

In acest an, manifestarea are loc sub semnul implinirii a 110 ani de la inaugurarea Fundatiei Universitare Carol I si va fi marcata de prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana.

Invitatii speciali la sarbatoarea Bibliotecii – acad. C. Balaceanu-Stolnici, prof. Neagu Djuvara, Mihai Dimitrie Sturdza, Radu Ionescu, Tudor Berza – vor evoca importanta pe care a avut-o Fundatia Universitara, ctitoria Regelui Carol I, in viata culturala si stiintifica a Capitalei.

Cu acest prilej, Romfilatelia va lansa emisiunea de timbre aniversare "Biblioteca Centrala Universitara (fosta Fundatie Universitara Carol I) – 110 ani de la inaugurare".

Ca la fiecare editie a Zilelor Bibliotecii, BCU Bucuresti va acorda distinctiile "Donatorul anului" (Excelentei Sale dr. Warawit Kanithasen, ambasadorul Thailandei la Bucuresti), "Editura anului" (Editurii Humanitas, reprezentata de dl. Gabriel Liiceanu, director), "Cititorul anului" si "Bibliotecarul anului".

Manifestarile primei zile se vor incheia cu un moment artistic sustinut de artistul Tudor Gheorghe.

In ziua de 11 noiembrie, respectand o traditie instituita cu prilejul Zilelor Bibliotecii, va fi lansata o alta lucrare de cercetare bibliografica, rod al muncii specialistilor din biblioteca, dedicata unei personalitati a culturii romane: biobibliografia "Spiru C. Haret". Lucrarea va fi prezentata de acad. Mircea Malita.

De asemenea, participantii la manifestari vor avea posibilitatea de a dialoga cu prof. univ., regizorul si scriitorul Geo Saizescu, care ii va avea alaturi pe prof. univ. dr. Calin Caliman, critic de arta, si pe prof. univ. dr. Eusebiu Stefanescu, actor, care va sustine un moment poetic.

Prezentarea proiectului de digitizare a manuscriselor si cartilor vechi din colectiile BCU Bucuresti, realizat in colaborare cu firma Star Storage si Centrul de Informare Publica al Bancii Mondiale, gazduit de biblioteca, va evidentia cateva dintre preocuparile acesteia pentru oferirea unor servicii diversificate si de calitate.