Ministerul Sanatatii bate in retragere in reforma pe care a anuntat-o pentru sistemul sanitar. Proiectele de lege au fost modificate fata de forma initiala propusa de ministrul Nicolaescu, iar actualilor directori de spital li se creeaza posibilitatea sa ocupe o noua functie, cea de director medical.

Daca in urma cu citeva saptamini, Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii, vorbea de gaurile din spitale, de sistemul ineficient si arata incriminator spre feudalii cu functii universitare din sistem, prin modificarile aduse proiectului initial de lege a spitalelor acestia sint lasati sa isi desfasoare in continuare activitatea.

Profesorii pot ramine sefi de sectie

Introducerea unui articol special cu privire la Spitalul Clinic face posibil ca, in astfel de spitale, sefii de sectie sa fie medicii cu cel mai inalt grad universitar si sa fie numiti la recomandarea senatului universitar. Spitalul Clinic este de fapt acel spital unde invata studentii de la medicina.

„Era un lucru firesc. Asa am convenit la intilnirile pe care le-am avut cu rectorii", spune acum Nicolaescu. O alta modificare in favoarea sefilor de sectie o constituie reunirea lor in cadrul unui consiliu medical. Acesta va avea ca scop atit propunerea planului de achizitii al spitalului, cit si propunerea necesarului de personal pentru fiecare sectie.

„Diferenta majora fata de trecut este ca nu vor mai putea sa fie si sefi de sectie, si manageri, si profesori in acelasi timp. Acestia erau feudalii", argumenteaza Nicolaescu modificarile aduse proiectului de lege.

Citeste articolul complet in Cotidianul