Cred ca una dintre cele mai nenorocite confirmari despre cum se traduce in realitate lupta impotriva coruptiei a fost oferita de panarama alegerilor de la FRF.

Fata de cite s-au scris si s-au comentat pe aceasta tema, e greu sa mai inventezi ceva. O repriza de resemnare in plus sau in minus nu se pune la socoteala. Granzii fotbalului si-au reconsolidat Republica fara nici cea mai mica jena.

Agitatia produsa de Gica Popescu era condamnata la esec din fasa, iar iluziile nascute de demersurile spectaculoase ale lui Sebastian Bodu s-au ofilit si ele, fara a zgiltii semnificativ esafodajul evazionistilor din fotbal. Plasarea la masa unde se transeaza soarta fotbalului a lui Padureanu si Pinalti ne arata inca o data cit de inalte sint culmile sfidarii si n-ai ce face.

In demonstratia de putere a sforarilor reuniti la Casa Fotbalului, din nefericire, vad si remodelarea unui avertisment extrem de serios la adresa celor ce deranjeaza sistemele de tip mafiot, in sensul ca atunci cind banditii se regrupeaza iti pierzi timpul, linistea si cine mai stie ce daca ii tulburi. Ce-i de facut? Ca si-n alte ocazii, o spun sincer: habar n-am!

Pafnutie

HRR :: Membru Senior