Fostul sef al statului, Emil Constantinescu, a fost chemat la audieri la Colegiul Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Potrivit Antena 3, CNSAS sustine ca s-a autosesizat in urma declaratiilor facute de fostul presedinte, potrivit carora Traian Basescu, Theodor Stolojan si Adrian Nastase au avut legaturi cu fostele servicii secrete.

Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securitatii i-a cerut fostului sef al statului sa prezinte documentele pe care sustine ca le are in acest sens. Colegiul CNSAS aminteste prevederea legala potrivit careia orice persoana care detine asemenea documente este obligata sa le predea imediat Consiliului.

De altfel, Constantinescu a declarat, tot la Antena 3, ca va face dezvaluiri socante in aceasta problema.