"Cotidianul" a cerut marilor edituri sa-si dezvaluie secretele succesului si dificultatile. Directorul Editurii Humanitas a raspuns la aceasta ancheta cu o confesiune, acceptind, pentru prima oara, sa-si dezvaluie strategia.
In 1990, cind am preluat Editura Politica pentru a o transforma in Editura Humanitas, am avut in minte cinci lucruri. Mai intii: sa revars asupra cititorilor din Romania propria mea biblioteca, asadar cartile care ma bucurasera, ma formasera si in care credeam. In entuziasmul schimbarii, simteam nevoia de a impartasi propriile mele bucurii cu cit mai multa lume.
Al doilea lucru: voiam sa vindec un intreg cortegiu de frustrari culturale si sa pun la dispozitia publicului roman cartile interzise vreme de 40 de ani. Al treilea lucru: era important sa asigur editurii un capital cultural de pornire prin aducerea in portofoliu a celor mai buni autori romani din tara si din exil.
Asa se face ca, in constiinta publica, Humanitas a devenit mai intii „editura marilor interbelici". Al patrulea lucru: sa alcatuiesc o echipa din intelectuali de top si din „oameni frumosi", care sa creeze o atmosfera de lucru bazata pe pasiune si pe relatii civilizate.
Al cincilea lucru: sa fac carti cit mai frumoase, sa le redau demnitatea si, in genere, sa ma razbun, prin frumusetea lor si a muncii noastre, pe tot uritul vietii pe care il traiseram cu totii. (N-am reusit de la inceput. In primii ani dupa ’90, tipografiile romanesti tipareau hidos, pe o hirtie mizerabila). Asta a fost in primii cinci ani. Eram aproape singuri pe piata cartii. A fost „perioada romantica" a Editurii Humanitas.
Marea obsesie
Apoi a inceput concurenta si a trebuit sa-mi pun gusturile proprii in paranteza. A ramas ca principala obsesie – si sper ca ea a devenit marca editurii – calitatea cartii. Am inceput sa fabricam in Germania, evident mai scump ca in Romania, si am obligat in felul acesta tipografiile autohtone sa-si schimbe stilul.
Am incercat sa impunem standarde maxime de calitate: oglinda generoasa a paginii, corp mare de litera, hirtie de calitate, texte traduse si editate impecabil (exista, desigur, si exceptii), grafica de bun-gust. Nu am incercat niciodata sa maresc profitul editurii in detrimentul calitatii cartii.
Fara inginerii financiare
Al doilea lucru obsesiv: functionarea la nivelul unei perfecte legalitati, respectarea intocmai a legislatiei financiar-contabile si fiscale a tarii, oricit de impovaratoare ar fi sarcina fiscala pusa pe umerii societatilor comerciale din Romania.
Am credinta, in clipa de fata, ca sintem printre putinele institutii economice din Romania (si pesemne singura editura) care nu recurge la „inginerii financiare" si care isi plateste impozitele la singe, trecind, evident, in totalitate in cartea de munca a fiecarui salariat suma pe care institutia a negociat-o cu acesta.
Evident ca asa ceva „ne costa", de vreme ce alergam intr-o cursa in care majoritatea alergatorilor nu respecta regulile alergarii.
Profitul reinvestit in intregime
In sfirsit, a treia obsesie a Editurii Humanitas a fost ca, pe linga frumusetea cartilor, sa apara si acele locuri minunate in care cartile sa-si intilneasca publicul. Cele 14 librarii Humanitas au incercat sa dea viata acestui proiect.
Citeva sint cu adevarat superbe: Kretzulescu in Bucuresti, Joc secund in Timisoara, cele doua librarii din Iasi, apoi Oradea, Galati si, in 2006, doua noi librarii amenajate in cladiri centrale din secolul al XVI-lea , respectiv al XVIII-lea la Brasov si Sibiu. Asta inseamna ca tot profitul editurii a fost reinvestit.
