Pina nu demult, fiii satului, sarbatoriti si gidilati de oficialitatile locale, proveneau din categoria baietilor ambitiosi plecati la invatatura cu geamantanul de lemn si cu gumari in picioare si intorsi dupa douazeci de ani cu mertane si genti diplomat, atinsi de o oarecare notorietate publica in meseriile practicate la oras.
Un medic chirurg mi-a povestit ca, invitat in comuna natala alaturi de un general de armata, un avocat, un prof universitar, un om de afaceri si un senator cu care pascuse vaca, dupa ce au gustat din piinea si sarea oferite de fatucile imbracate in costume nationale, in zumzetul unui cor de babe pe care cu multi ani in urma
probabil ca le trasesera de codite, s-au trezit imbrinciti rapid intr-o camaruta oficiala, doar cu primarul si seful de post, in vreme ce multimea de gura-casca se holba prin ferestre la masa incarcata cu bunatati si pintecoase damigene cu vin.
Dupa vreo doua ore de festin, usa s-a deschis ca lovita de berbece si un tractorist beat, pe care il recunoscu de-ndata, fiindca avea trasaturile imbatrinite ale fostului sau coleg de banca, le-a strigat cu naduf: „Ba, voi ati ajuns fiii satului, iar noi fiii matului!".
Mi-am amintit de aceasta poveste citind un articolas despre spectacolul dat de primarie in onoarea celor trei mii de fii ai satului din comuna bistriteana Feldru, plecati la munca in Spania si intorsi pentru citeva zile de sarbatori.
Ca o compensatie binemeritata, sper ca in acea seara de pomina sa se fi uitat cu invidie prin ferestre, la marele chiolhan bistritean, si medicul si avocatul si generalul si proful universitar si omul de afaceri si senatorul.
