Cel mai convenabil pare sa cumperi locuinta prin imprumut pe termen lung

Unele banci acorda credite imobiliare ieftine. Dar, ca sa le accesezi, trebuie sa ai bani pentru avans si sa obtii venituri care sa corespunda normelor in vigoare.

La inceput de an, toata lumea isi face calcule. Unde e mai bine sa-ti pastrezi banii? Cum poti "jongla" cu resursele de care dispui astfel incat sa tragi maxim de foloase?

Multe dintre socotelile romanilor iau in vizor propria locuinta. O persoana care sta in chirie are si mai multa bataie de cap. Sa te incumeti la un imprumut pentru a-ti cumpara o casa proprietate personala - iata o decizie importanta, care trebuie cantarita cu atentie. Sa vedem care ar fi raportul dintre chirie si rata de rambursat in cazul unui credit, la inceput de 2006.

Vom constata ca exista cazuri cand chiria te costa mai mult decat rata la casa, dar numai persoanele cu forta financiara pot contracta astfel de produse bancare. Aceasta, in pofida faptului ca preturile au crescut in ultimul timp mai mult decat chiriile. La randul lor, insa, bancile si-au diversificat produsele, acceptand termene de rambursare tot mai mari.

Un apartament cu trei camere situat in cartierul Drumul Taberei poate fi achizitionat cu 50.000 euro, dupa cum rezulta din ofertele bazei de date www.imobiliare.run.ro. Pentru acelasi tip de spatiu, chiria oscileaza in jur de 350 euro pe luna. Asadar, circa 0,7% din pretul de vanzare. Daca analizam zona Tineretului, vom cadea cam pe acelasi raport.

Aici, trei camere se vand in medie cu 70.000 euro, iar chiria lunara este de aproximativ 450 euro.

Oferte pentru salarii occidentale

Mergem pe exemplul apartamentului din Drumul Taberei si vrem sa aflam in ce conditii ar putea chiriasul care plateste 350 euro pe luna sa intre in posesia locuintei de 50.000 euro. Pe site-ul BRD - Groupe Societe Generale, calculatorul ne arata ca pentru aceasta valoare, trebuie sa achitam un avans minim de 12.500 euro, primind cu imprumut diferenta de 37.500 euro.

Dobanda se cifreaza la 9,991% pe an. La un credit pe 10 ani, rata va fi de 495 euro, la unul pe 15 ani - de 403 euro, iar la o perioada de rambursare de 20 ani, rata se va ridica la 362 euro. Observam ca doar un temen de returnare lung este avantajos. Cu cat incercam sa "scapam" de datorie mai repede, cu atat efortul financiar lunar va fi mai mare.

Totodata, Banca Nationala a Romaniei impune ca rata sa nu depaseasca 35% din venitul lunar net al familiei. Cu alte cuvinte, cine nu castiga mia de euro pe luna, nici sa nu se gandeasca la un credit care sa-l duca la 350 euro de rambursat lunar! Ca sa nu mai spunem ca unele banci se incapataneaza sa fie "mai catolice decat papa Isarescu" si stabilesc praguri superioare celui introdus de BNR. Iar salariul mediu net pe economia nationala este pe la 200 euro.

Termen optim de rambursare: 20 de ani

Celelalte oferte de pe piata nu difera cu mult fata de cea promovata de BRD. ING Bank Romania practica o dobanda de 9,75% pe an. Pentru achizitionarea unui apartament de 50.000 euro, avansul minim este de 15.000 euro, iar ratele lunare dupa cum urmeaza: 457 euro pentru un credit pe 10 ani, 371 euro pentru unul pe 15 ani, 332 euro pentru un imprumut pe 20 de ani.

In sfarsit, o posibilitate ca rata sa coboare sub chirie! Suna tentant, dar venitul minim lunar pentru accesarea acestui credit este de 1.750 euro, "sau, in anumite conditii, 1.106 euro", ne informeaza site-ul companiei ING Bank Romania. Valorile acestea sunt orientative.

Cert e ca in fata chiriasului care vrea sa se mute la casa lui apar doua probleme: sa aiba bani ca sa depuna avansul si sa castige suficient cat sa corespunda normelor bancare.

Banca Comerciala Romana dezvolta produsul Camin Super. Pentru un imprumut de 50.000 euro, se cere un avans minim de 12.500 euro, iar ratele lunare (fixe) de rambrusare sunt: 473 euro pentru un credit pe 10 ani, 378 euro pentru un credit pe 15 ani, 335 euro pentru un imprumut pe 20 de ani.

La aceasta ultima varianta, am "iesit" din nou sub cota de 350 euro pe luna (cat am convenit ca ar fi chiria), dar in aceasta situatie BCR solicita un salariu minim lunar de 1.240 euro.

Conditii pentru a deveni proprietar

Bineinteles ca e mai avantajos sa cumperi casa prin credit decat sa stai in chirie. Dupa ce termini de achitat imprumutul, devii proprietar, deci o asemenea cheltuiala poate fi considerata o investitie. Numai sa reusesti sa platesti fiecare rata la timp.

Pe piata functioneaza doua mari tipuri de imprumuturi destinate achizitionarii de locuinte: credite imobiliare propriu-zise si ipotecare. In ultimul timp, cele doua notiuni au fost unite intr-una singura, "credite de investitii imobiliare". Solicitantul nu trebuie sa prezinte alte garantii, decat ipoteca pe cladirea ce urmeaza a fi construita sau cumparata.

Articol integral in Banii Nostri