Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) voteaza astazi o rezolutie in care comunismul este condamnat public. Raportul cere statelor europene fost comuniste sa introduca o zi memoriala dedicata victimelor acestor regimuri.

In Romania, un astfel de demers este departe de a se fi concretizat: nu avem un proces al comunismului, arhivele Securitatii sunt cvasi-inaccesibile, iar Legea lustratiei e considerata de majoritatea populatiei drept tardiva.

„Regimurile totalitare comuniste din Europa Centrala si de Est in secolul trecut, si care continua sa fie la putere in anumite state ale lumii, au fost, fara nici un fel de exceptie, caracterizate prin violarea masiva a drepturilor omului", se afirma in rezolutia APCE.

Documentul nu pune semnul egal intre comunism si nazism, insa cere ca aceste ideologii totalitare sa fie condamnate cu aceeasi asprime.

In Romania, dupa multe discutii politice si tentative de gasire a unor solutii de asumare a trecutului comunist, regimul de la Bucuresti a adoptat in decembrie trecut o decizie de infiintare a unui institut care sa investigheze crimele comise in una dintre cele mai intunecate perioade din istoria tarii,

Numai ca aceasta decizie este intimpinata cu retinere si scepticism de numerosi romani, se arata intr-un comentariu publicat de Reteaua Balcanica de Investigatii Media (www.birn.eu.com).

La sfirsitul lunii decembrie, prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu a anuntat aparitia Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, care si-a propus sa cerceteze cele mai flagrante incalcari ale drepturile omului si abuzurile comise intre 1945 si 1989.

„Este timpul sa nu ne mai temem sa discutam astfel de subiecte sensibile", spunea Tariceanu.

Institutul ii va informa pe cetateni cu privire la actiunile si consecintele dictaturii celor doi cei mai presedinti comunisti ai Romaniei, Gheorghe-Gheorghiu Dej (care a condus tara in anii 50) si succesorul sau, Nicolae Ceausescu, care a dominat urmatorul sfert de veac.

Cele mai multe crime au avut loc intre 1948 si 1960, adica in timpul lui Gheorghiu Dej, cind peste un milion de oameni au fost arestati, interogati, torturati si „reeducati" in lagare.

Din cauza faptului ca informatia a fost distorsionata atita vreme, este imposibil de estimat citi oameni au decedat in acea perioada, desi istoricii estimeaza ca zeci de mii de oameni au fost asasinati.

Expertii in domeniu apreciaza initiativa guvernului, considerindu-o un pas inainte. Totusi, ei avertizeaza ca institutul va avea de depasit multe obstacole dintre cele care s-au pus in fata descoperirii adevarului, printre care se numara lipsa unei legislatii specifice si accesul la informatii.

Istoricul Stejarel Olaru spune ca isi doreste ca romanii sa afle in sfirsit adevarul despre perioada dintre anii 1945 si 1989. „Sper ca acest institut sa reuseasca sa vindece ranile poporului roman, legate de lipsa de asumare a trecutului. Totusi, trebuie sa avem grija ca in acest institut sa lucreze cu adevarati profesionisti".

"Echipa care se va ocupa de investigarea crimelor comunismului va beneficia de un buget, de o locatie si de toate instrumentele necesare pentru a-si indeplini misiunea; deci, acest institut mai are nevoie numai de experti in domeniu, care sa investigheze.", adauga Olaru.

Analistii cred ca succesul institutului va depinde de masura in care se va permite accesul la documente clasificate. „In primul rind, institutul are nevoie de o legislatie corespunzatoare care sa clarifice modul in care acesta functioneaza, precum si stabilirea unui buget rezonabil", spune Stelian Tanase, expert in domeniul comunismului.

„La fel de importante sunt si legile care garanteaza accesul la arhive, pentru ca dosarele apartinind institutiilor comuniste ar trebui sa fie accesibile cercetarii.", crede Tanase.

In acest moment, legislatia din Romania prevede ca unele arhive, precum cele apartinind justitiei si ministerului apararii sunt secrete pe motiv ca ar detine informatii care ar putea afecta securitatea nationala.

Romania a fost una dintre tarile din estul Europei cu cea mai bine cumplita dictatura. Interceptarea convorbirilor si a scrisorilor primite prin posta, plasarea microfoanelor in case sunt doar citeva metode pe care le folosea regimul din acea vreme pentru a omori "in fasa" activitatile dizidentilor.

Si toate acestea se intimplau intr-o tara care era tot mai impovarata de obsesia lui Ceausescu pentru cultul propriei personalitati. Si toti cei care comentau impotriva regimului erau imediat pusi sub stricta supraveghere.

Dupa 1990 au trebuit sa treaca aproape 10 ani pentru ca Parlamentul Romaniei sa dea o lege prin care oamenii sa aiba acces la dosarele personale de la Securitate. Dar multi oameni sunt inca suspiciosi fata de trecutul apropiat si considera ca unul dintre cele mai negre capitole din istoria tarii nu trebuie facut public, deoarece acest lucru ar duce la nemultumiri in societate.

Atitudinea de mai sus este explicata prin faptul ca multi oficiali sau colaboratori ai politiei secrete din acea perioada inca detin functii cheie de conducere in societate, presa, politica sau afaceri.

"De ce ar trebui expus tot ceea ce s-a intimplat in urma cu multi ani?", se intreaba Florin Tapalaga, un inginer pensionat. "Acum avem noevoie de mai multi bani ca sa ducem un trai decent si nu avem nevoie de o atmosfera de santaj si de teroare care ar putea sa duca la divizarea societatii."

Alti oameni sustin insa ca doar prin obtinerea accesului deplin la dosarele fostei Securitati va putea Romania sa exorcizeze atmosfera de ambiguitate morala in care a vegetat in ultimul deceniu.

Un fost dizident, Gabriel Andreescu, critica tendinta multor romani de a refuza sa afle adevarul despre acei ani: "Trebuie sa ajungem sa ne asumam trecutul nostru, atit cu cele bune, cit si cu cele rele", a spus acesta.

Andreescu crede ca, desi Securitatea nu mai exista, Romania este inca o tara dominata de suspiciune, de dorinta de a-si ascunde trecutul si totodata obsedata de existenta unor conspiratii din exterior.

Comentariu semnat de Floriana Scanteie, colaborator BIRN.