Dnii Patriciu si Tender au scapat de arestare dupa ce judecatorii au respins si respectiv amanat cererea procurorilor in acest sens. Timp de doua zile, transmisiile de la tribunal au tinut buletinele de stiri in priza asigurand celor doi inculpati audienta maxima pentru a-si declama nevinovatia declarandu-se, ca dl Patriciu, "mandru de tot ceea ce am construit cinstit in aceasta tara".

Las´ ca nici tara nu i-a ramas datoare: i-a oferit posibilitatea de a face o avere de cateva sute de milioane de dolari pentru care in alte parti i-ar fi trebuit inca doua vieti. Cum procurorii sunt obligati sa taca, inculpatii acopera tot spatiul mediatic - descoperindu-si adesea hibele.

Dl Nastase, de pilda, a declarat ca s-a opus arestarii dlui Basescu si "oricarui om politic si, in general, arestarilor". Marturisire sinucigasa: cum sa intervii in justitie? Cum sa te opui arestarilor - daca s-au comis infractiuni grave? Ecourile acestor imprudente au fost diverse.

Daca liberala Norica Nicolai compatimea cu dl Cristian Diaconescu (PSD) sustinandu-se reciproc in ideea ca "asistam la un proces fara precedent de compromitere a justitiei" - de parca justitia era fata mare pana acum! - la Brasov, PNL inchidea subiectul fuziunii cu PD.

Conform dlui Hasotti, "e un subiect ratat, cu totii stim ca fuziunea nu se va face". Stia chiar si dna Elena Udrea, dinainte cu o saptamana. Cum dna Udrea trece drept portavocea dlui Basescu, ar reiesi ca tema fuziunii a fost lansata de PD in termeni ultimativi, tocmai pentru a grabi divortul intrucat PNL si PD au planuri separate de viitor si cata alinare in afara Aliantei conjugale.

Drumurile comune la tribunal au apropiat PNL si PSD in timp ce PD, beneficiind de imunitate prezidentiala, fura ba politicieni la bucata, ba partide intregi precum PPCD pe care dl Talpes l-a si luat in primire.

Ca este asa o dovedeste iarasi dna Udrea care-l considera pe dl Talpes "un castig" pentru taranisti si Gigi Becali care a devenit confidentul presedintelui: "mi-a zis, lasa Gigi, ca PPCD-ul il luam noi". Daca dl Basescu coboara cu politica la nivelul lui Becali - e jale.

In replica, PNL a lansat "reforma morala" prin deconspirarea si condamnarea crimelor comunismului - intre care dl Tariceanu a citat distrugerea elitelor iar ministrul Bogdan Olteanu a acuzat inlocuirea lor cu fosti securisti.

Just! Bine zis! Cum dl Olteanu e nepotul unei membre a CC al PCR, reforma incepe tare. Bunica bate toba, nepotul bate obrazul, fiica bate palma: mezina dlui Basescu a devenit sefa la tineretul PD sectorul 1. Avand in vedere ca dna Basescu practica echitatia, sa vedem daca presedintele ii face calul-senator. Sa avem si noi un exemplar de rasa in politica.