Economia romaneasca nu mai duduie, ci gafaie. Unii comentatori zic ca au pleostit-o ploaia si inundatiile de anul trecut. Altii spun, pe un ton mai sobru, ca fara o contributie a agriculturii la fel de importanta ca-n 2004 si fara fonduri alocate infrastructurii era clar ca n-aveam cum sa speram la mai mult de 4-5% in 2005.
Noi am facut media: 4-5% anul trecut cu 8,3% in 2004, impartit la doi, da 6-6,5%, cat isi propusesera in necunostinta de cauza actualii guvernanti. Vedeti acum de ce se plangea guvernatorul Isarescu? „Noroc ca nu sunt alegeri decat o data la patru ani.
Capacitatea echilibrului economic de a absorbi cresteri salariale e limitata…", zicea el in toamna anului 2004.
Politica e mare…
In fine, se stie vechea disputa dintre PSD si Alianta. Coalitia zice ca a primit niste cheltuieli-report cu titlu de „greaua mostenire", in timp ce social-democratii dau vina pe cota unica.
Putem totusi observa ca in fiecare mandat PSD, din exterior ori din interior, gasim o datorie care creste. PSD poate fi suspectat ca si-a hranit aviditatea din reducerea puterii de cumparare a populatiei si ca a atenuat „gaura" din nivelul de trai cu bani de imprumut.
Cand viitorul devine prezent, cand datoriile ajung la scadenta, sunt altii la guvernare care sa faca curatenie.
Dar n-am vrea sa intervenim intr-o disputa politica, mai bine il ascultam mai departe pe Isarescu. Intrebat, in primavara lui 2004, ce e mai bine pentru Romania, sa sacrifice tinta de inflatie ori cresterea economica, el a raspuns: „As opta categoric pentru pastrarea tintei de inflatie".
De ce? Fiindca „sacrificarea partiala a cresterii economice ar consolida-o pe cea de lunga durata, de care Romania are nevoie ani buni de-acum incolo, pentru recuperarea decalajelor".
Pana la urma, s-a intamplat exact pe dos. Supraperformanta de 8,3% crestere economica nu s-a obtinut printr-o dezvoltare durabila, care sa aiba drept scop crearea de locuri de munca. (Daca 2004 a excelat prin ceva, acest lucru a fost migratia la munca in strainatate).
Iar in ceea ce priveste subperformanta de la nivelul inflatiei, doar o mica parte a efectelor s-au simtit in acel an. Restul tensiunilor au fost aruncate in 2005 unui guvern care s-a impacat mai departe cu expansiunea creditului de consum, a datoriei externe ori a inchis ochii la migratia fortei de munca pentru a reprima somajul.
De asta s-a intrerupt trendul de dezinflatie in prima parte a anului trecut si de asta s-a incercat din nou reluarea lui cu ajutorul deficitului extern, care nu este altceva decat o forma amanata de inflatie.
Asadar, ne putem preface ca ne ia prin surprindere ceea ce se intampla. Ca nimeni n-avea cum sa anticipeze, fiindca nu te poti pune cu blestemul.
Din pacate insa, economiei i s-a pus si in trecut acelasi diagnostic: „Cresterea economica a fost costisitoare si sub standardele calitative necesare. Pretul ei a fost, in plan extern, majorarea importurilor, stagnarea exporturilor, agravarea dezechilibrelor externe pana spre punctul pierderii credibilitatii in politicile macroeconomice.
Pe plan intern, s-a accentuat mai ales deficitul cvasifiscal, iar inflatia s-a reinflamat. Mentinerea controlului asupra unui numar mare de preturi si amanarea reformelor structurale au distorsionat functionarea pietelor, concurenta, competitivitatea, amplificand formele reprimate ale inflatiei viitoare".
Citatul din raportul bancii centrale pe anul - atentie! - 1996 e parca decupat din ciclul „Romania forever". Inseamna ca si la noi se poate vorbi de cicluri economice, nu?
Stop & go
Se poate, numai ca ciclul nostru nu e compus din cele patru faze standard: inviorare, avant, crestere, recesiune. La noi nu sunt decat doi timpi: in primul se acumuleaza rezerve, in al doilea se risipesc.
Ca in perioadele de zgarcenie sau de darnicie, tabela cu indicatori arata o faza de „boom" sau una de recesiune e mai putin important - artificiile monetar-fiscale pot plimba la nesfarsit carameaua dintr-o carie intr-alta. Nu mai avem deficit bugetar si inflatie ca-n anii ’90?
Apar in loc deficite comerciale si cvasifiscale. E numai un mod mai sofisticat de a ne fura singuri caciula, fiindca o convertire a inflatiei, a somajului, a salariilor rupte de productivitate in importuri, in arierate, in credite, in dobanzi mai mici nu inseamna un plus de performanta.
