Conducerile celor doua institutii de stat se acuza reciproc de trucarea unei licitatii pentru hologramele destinate combaterii contrafacerilor de CD-uri si casete audio.

Pe 14 noiembrie 2005 Imprimeria Nationala (CNIN) a castigat licitatia organizata de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA) pentru achizitionarea a cinci milioane de holograme pentru fonograme (CD-uri si casete audio). Contractul nu a fost insa semnat, iar vina pentru acest lucru urmeaza sa o stabileasca justitia.

Cert e ca, la 30 decembrie 2005, ORDA a negociat cu o singura sursa, cumparand, la un pret pe bucata mult mai mare, 15 milioane de holograme pentru fonograme, de la furnizorul Uniunii Producatorilor de Fonograme din Romania (UPFR).

Dupa ce a probat ca UPFR are lipsuri mari in gestiune, fapt ce a fost interpretat ca incurajare a pirateriei, ORDA a preluat anul trecut achizitia si distributia de holograme.

Coruptie, incercare de subminare a autoritatii sau, pur si simplu, incompetenta? Ceva este putred undeva, in cel putin una dintre conducerile la varf a doua redutabile institutii ale statului, cu rol major in combaterea contrafacerilor: Imprimeria Nationala si Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor.

Cele doua tabere se acuza reciproc de manevre care au condus la anularea unei importante licitatii organizate de ORDA, in noiembrie anul trecut.

Iar efectul a fost ca, in loc sa cumpere 5 milioane de holograme pentru fonograme, cu 200.000 RON, de la Imprimerie, ORDA a contractat, in urma unei negocieri cu o singura sursa (o firma privata), desfasurata pe 30 decembrie 2005, 15 milioane de holograme, la pretul de 708.000 RON. Imprimeria a dat in judecata ORDA; in replica, ORDA a sesizat Parchetul.

Suntem insa departe de momentul in care justitia va da verdictul final. Pana atunci, s-ar impune declansarea unei anchete administrative care sa stabileasca adevarul, pentru ca responsabilii sa fie de urgenta trasi la raspundere.

Nu de alta, dar unul dintre punctele sensibile ale relatiilor Romaniei cu Uniunea Europeana si cu Statele Unite este nivelul urias al pirateriei de pe piata audiovizualului autohton: estimarile producatorilor dau ca sigura cifra de 80% a contrafacerilor in 2005, cu efecte uriase pentru bugetele producatorilor onesti si bugetul de stat.

Or, este limpede ca unii dintre cei de care depinde combaterea acestui flagel joaca un rol invers decat cel pentru care sunt platiti de contribuabili. Deocamdata, demersurile conducerii ORDA sunt sustinute de Ministerul Culturii si de Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP).

De cealalta parte, demersurile conducerii Imprimeriei sunt incurajate de Ministerul Finantelor. Asadar, frontul pe care se desfasoara ostilitatile a avansat la un nivel foarte inalt.

Uite data, nu e data! Nu e cantitatea, uite cantitatea!

Sa vedem insa care sunt detaliile afacerii. Pe 21 octombrie 2005 s-a publicat in Monitorul Oficial anuntul de licitatie publica deschisa, organizata de ORDA, pentru achizitia de marcaje holografice. In anunt, la punctul 3-b), ar fi trebuit mentionata cantitatea dorita, dar nu se specifica decat codul marcajelor.

La punctul 4, s-a stipulat ca data-limita pentru furnizarea produselor este 15 decembrie 2005. Aceste amanunte sunt de importanta capitala din perspectiva stabilirii vinovatiei pentru cele intamplate. In caietul de sarcini al licitatiei, ridicat de cinci firme, s-a trecut cantitatea solicitata (5 milioane de marcaje), dar a disparut data-limita pentru furnizarea produselor.

In schimb, s-a precizat ca „Autoritatea contractanta are obligatia de a incheia contractul de achizitie publica (...) nu mai devreme de 15 zile de la data transmiterii comunicarii privind rezultatul aplicarii procedurii" si ca „Oferta va cuprinde termenul minim necesar pentru executia si livrarea cantitatilor de marcaje".

In ziua deschiderii ofertelor (14 noiembrie 2005), la ORDA s-au prezentat doar doi competitori: CN Imprimeria Nationala (CNIN) si Tipoholding SA din Cluj Napoca. A castigat CNIN, a carei oferta financiara era superioara: ceva mai putin de 200.000 RON (inclusiv TVA) pentru cele 5 milioane de marcaje, Tipoholding cerand mai mult decat dublul acestei sume.

Articol integral in Saptamana Financiara