Printr-una din acele stranii coincidente carora ar fi inutil sa li se caute vreo explicatie, moartea lui Milosevici a coincis cu implinirea a trei ani de la asasinarea celui care a avut un rol hotarator in inlaturarea sa de la putere, fostul premier Zoran Djindjici, cele doua evenimente punand in lumina, o data mai mult, profundele
framantari si dezbinari din spatiul fostei Iugoslavii, ca urmare a lungului sir de conflicte fratricide din ultimul deceniu si mai bine.
La inceputul ascensiunii sale la putere, Milosevici declara sfidator: "Atunci cand pornim intr-o batalie, scopul nostru este de a iesi invingatori". Pana la urma insa a iesit infrant, rand pe rand, in Croatia, in Bosnia, in Kosovo.
Iugoslavia nu mai exista, in locul ei au aparut mai multe state independente: Slovenia, Croatia, Bosnia, Serbia-Muntenegru.
Paradoxul este ca, daca in trecut regimul de la Belgrad se bucura de cea mai mare trecere in ochii Occidentului, a sfarsit prin a deveni paria, Iugoslavia fiind prima si singura tara care a fost supusa bombardamentelor NATO.
Slovenia este, astazi, membra a NATO si a UE, Croatia ar putea sa-i urmeze exemplul, dar, pe ansamblu, fostul spatiu iugoslav este departe de a-si fi gasit linistea.
In Bosnia se mentine un echilibru fragil, Muntenegru ar putea sa se desprinda de Serbia, ceea ce ar insemna crearea unui nou stat independent, iar soarta provinciei Kosovo este inca sub semnul intrebarii.
Iar moartea lui Milosevici nu are cum sa contribuie la limpezirea lucrurilor.
In timp ce pentru croati, pentru musulmanii bosniaci si pentru albanezi, nu neaparat si pentru sloveni, a caror secesiune s-a desfasurat in conditii pasnice, el ramane "macelarul din Balcani", pentru multi sarbi este un martir care si-a sacrificat viata pentru salvarea Serbiei.
Pe buna dreptate, unul dintre cei mai avizati cunoscatori ai situatiei din zona, analistul britanic Tim Judah, afirma ca prin moartea lui Milosevici a disparut si sansa unei judecati impartiale din afara, care, la un moment dat, sa poata fi acceptata de toti succesorii fostei Iugoslavii.
Pe de alta parte, exista un consens al opiniilor ca, pentru Tribunalul de la Haga, moartea fostului lider intervine intr-un moment cat se poate de nepotrivit.
Acum nu se va putea niciodata sti daca acuzatiile de genocid aduse lui Milosevici, singurul sef de stat impotriva caruia s-au formulat, pana acum, asemenea acuzatii, ar fi putut sau nu sa fie probate.
Disparitia sa de pe scena face si mai acuta necesitatea aducerii pe banca acuzatilor a lui Radovan Karadzici si a lui Ratko Mladici, invinuiti de crime de razboi.
Autoritatilor de la Belgrad le va fi insa acum si mai greu sa colaboreze la extradarea acestora, dat fiind starea de spirit din randurile nationalistilor sarbi. socul starnit de sfarsitul neasteptat al lui Milosevici se va estompa pana la urma.
Dar mostenirea acestuia nu va disparea atat de usor si va ramane multa vreme o sursa de dispute intre cei care au preluat succesiunea fostei Iugoslavii.
