Pina vineri dupa-amiaza, inundatiile au afectat peste 144.000 hectare de teren, dintre care aproximativ 82.000 hectare reprezinta suprafete inundate in urma revarsarii dirijate a Dunarii. Cele mai afectate au fost culturile de griu, rapita si soia.

Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) a anuntat ca revarsarea dirijata a Dunarii a provocat pagube in judetele Dolj - 48.823 hectare, Calarasi - 16.696 hectare, Ialomita. - 4.200 hectare si Olt - 12.075 hectare.

In acelasi timp, ploile, deversarile unor rauri si a Dunarii au afectat 62.416 hectare, judetele cu cele mai mari suprafete inundate fiind Calarasi (14.991 hectare), Dolj (10.688 hectare) si Tulcea (7.934 hectare).

In urma inundatiilor, au suferit pierderi 28.333 hectare de grau, 3.354 hectare de rapita, 1.228 hectare de soia, 1.404 hectare de orz, la care se adauga 32.239 hectare de pasuni si fanete si 33.298 hectare de ogoare.

De asemenea, au fost produse pagube pe circa 30.000 hectare de terenuri nelucrate.