Stam pe o gramada de bani strinsi din taxe si impozite. Cind FMI ne cerea sa avem excedent bugetar, onor Guvernul s-a ratoit la organismul financiar ca ne refuza dezvoltarea. Acum ne-o refuzam de bunavoie.
Acordul Romaniei cu Fondul Monetar International a devenit istorie. Merita sa ne-amintim insa de ce s-a rupt pentru a demonstra ca avem o mare problema cu gestiunea banului public.
Ne-am suparat tare si cu argumente apasate si nu lipsite de bun-simt cum ca bugetul echilibrat pe care ni-l cerea Fondul ar fi insemnat ca ni se refuza dezvoltarea, taman acum cind avem mai multa nevoie de bani pentru a ne pregati cum se cuvine inaintea aderarii.
La patru luni de la-nceputul acestui an, executia bugetara arata ca veniturile statului au depasit cu mult capacitatea aceluiasi stat de a le cheltui. Cu alte cuvinte, guvernul Tariceanu a refuzat ideea unui deficit zero (adica o executie bugetara echilibrata) care ar fi contribuit, potrivit FMI, la sustinerea dezinflatiei si acum sta pe un excedent de 1,06% din PIB.
Ca s-a incasat la bugetul public mult mai mult decit s-a prognozat, nu e in sine un lucru rau. Rau este faptul ca aceasta demonstreaza fara putinta de tagada ca, in ceea ce priveste cheltuirea banului public, nu sintem in stare nici macar sa facem o strategie pe termen scurt, daramite una pe termen lung. Un miliard de euro zace in vistieria statului si suma e in crestere pe zi ce trece.
Cum ne-am programat un deficit de 0,9% din PIB, se va repeta, probabil, la scara mai mare scenariul de anul trecut, cind banii au fost repede cheltuiti in ultimul trimestru cu presiunile inflationiste de rigoare.
Ministerul Finantelor n-are nici o vina. Sebastian Vladescu ridica din umeri: pur si simplu, banii nu sint cheltuiti din lipsa proiectelor finantabile.
Cu ce s-o fi ocupind functionarimea din ministere, daca la sutele de prioritati inscrise de fiecare data in programele de-nceput de an ramin atitia bani nefolositi? Cum altfel decit aberanta poate fi calificata o asemenea situatie intr-o tara in care nevoia de investitii publice este evidenta? Sint, desigur, intrebari retorice.
Sustineam nu de mult, in acest colt de pagina, ca nu pericolul de a nu adera la Uniune ne paste, ci acela ca, odata ajunsi acolo, sa ne umplem de penibil pentru ca nu sintem in stare sa beneficiem de statutul de stat membru.
Ca ne trebuie un plan cincinal postaderare de cheltuire a banilor contribuabililor europeni care insumeaza, dupa ultimele estimari, peste 30 de miliarde de euro in urmatorii sase ani. Acum realizez ca planul nu-i de-ajuns. Mai e nevoie si de oamenii capabili sa-l puna in practica, sa produca proiecte conforme standardelor europene.
Or, se pare ca pentru functionarii nostri e greu sa faca unele viabile si pentru laxele standarde romanesti.
