Scorul de Îngrijire a Creierului (Brain Care Score) este un instrument dezvoltat de specialiști americani în sănătatea creierului, în colaborare cu pacienții lor. Testul poate evalua cât de predispuși suntem la afecțiuni ale creierului.

Cu cât scorul de îngrijire a creierului este mai mare, cu atât riscul de demențe și de accident vascular cerebral scade. Vestea bună e că noi ne putem crește acest scorFoto: Shutterstock

Persoanele cu un Scor de Îngrijire a Creierului crescut prezintă un risc mai mic de a dezvolta demență sau de a suferi un accident vascular cerebral în etapele următoare ale vieții, arată un studiu publicat în revista de specialitate Frontiers in Neurology, citat de SmartLiving.ro.

În România, în anul 2022 (de atunci datează cele mai recente date statistice privind demența la noi în țară), medicii de familie au raportat 7.920 de cazuri noi de îmbolnăvire de demență, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică. În ceea ce privește accidentul vascular cerebral, cele mai bune estimări disponibile la acest moment arată că în România au loc anual aproximativ 60.000-70.000 de accidente vasculare cerebrale, potrivit ALIA (Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral). La nivel mondial, specialiștii vorbesc despre o adevărată criză globală a sănătății creierului.

Totuși, 40% din cazurile de demență și 60% din accidentele vasculare cerebrale pot fi puse pe seama unor factori de risc modificabili, astfel că ar putea fi prevenite, potrivit specialiștilor care au creat Scorul de Îngrijire a Creierului.

Testul - Brain Care Score - a fost dezvoltat de medici, cercetători și specialiști în sănătatea creierului de la McCance Center for Brain Health, în parteneriat cu pacienții, tocmai pentru a pune la dispoziția publicului și personalului medical un instrument practic, bazat pe dovezi științifice, cu scopul de a-i determina pe pacienți să facă acele ajustări de comportament care modifică factorii de risc pentru sănătatea creierului.

„Scorul reprezintă o paradigmă revoluționară în domeniul sănătății creierului, oferind o abordare holistică și integrată pentru evaluarea riscului și promovarea sănătății creierului“, spune dr. Alexandru Cristescu, medic primar neurochirurg, citat de SmartLiving.ro.

Ce include Scorul de Îngrijire a Creierului

Testul include recomandări ale Asociației Americane a Inimii pentru sănătatea cardiovasculară, precum și factori de risc ai cancerului, care pot fi modificați. Scorul de Îngrijire a Creierului cuprinde factori precum tensiunea arterială, nivelul colesterolului, hemoglobina glicozilată (A1c), indicele de masă corporală, dar și aspecte ce țin de stilul de viață precum: alimentația, consumul de alcool, activitatea fizică, somnul și renunțarea la fumat. În ceea ce privește starea socială și emoțională, acestea se referă la relații, la capacitatea de gestionare a stresului și la găsirea sensului în viață.

Vă puteți afla Scorul de Îngrijire a Creierului completând chestionarul pe care-l găsiți integral pe SmartLiving.ro.