Anuntul de ieri ar putea fi speculat mai bine de PRM si de adversarii din PNL ai actualului premier. Premierul Calin Popescu-Tariceanu a mutat in Irak campul de batalie dintre el si presedintele Basescu. Acolo unde razboiul este adevarat, si nu de imagine.
Considerand probabil ca numai evocarea unei orori reale poate sa intoarca procentele lui Traian Basescu in favoarea sa, Tariceanu, care nu a reusit sa capitalizeze niciuna dintre temele de politica interna (a esuat in a acredita teza presedintelui imatur si daunator, in a se prezenta ca alternativa anticomunista), a decis, sfatuit probabil de spindoctorii din jurul sau, sa ceara retragerea trupelor romanesti din Irak.
In termeni strategici a lansat o diversiune pentru a-si pregati invazia. Tinta este evidenta: instrainarea presedintelui Basescu de electoratul sau autarhic, antiamerican, castigat cu discursuri justitiare practicate in domeniile anticoruptiei si sanatatii.
Tactica premierului este insa gresita si s-ar putea trezi foarte curand cazut pe campul de batalie. Subiectul retragerii trupelor romanesti din Irak nu era unul de interes public major.
Sondajele de anul trecut aratau ca, daca inainte de rapirea celor trei jurnalisti romani procentul celor care sustineau o asemenea decizie era mult peste 50%, dupa rezolvarea cu bine a crizei ostaticilor, preocuparea a scazut semnificativ.
Odata lansata insa, tema ar putea conduce la cresterea PRM, partid care are un discurs adecvat publicului vizat. Elegantii liberali nu au cuvintele potrivite pentru a imbraca acest mesaj, Vadim le are.
El poate trezi cu clisee patriotarde mitul latent al "neamestecului in treburile interne" ale Romaniei sau ale altor state. In 2000, Romania Mare a obtinut un procent substantial, propulsata fiind si de asocierea cu PSD, partid cu o mai mare notorietate si popularitate, care a pledat impotriva interventiei NATO in fosta Iugoslavie.
Probabil, pe langa PRM, din tema retragerii trupelor romanesti din Irak se vor infrupta politic si alti nationalisti de ocazie. Premierul nu castiga nici suportul liderilor de opinie inamici ai prezentei noastre in Irak.
Unul dintre ei, Cristian Tudor Popescu, a taxat imediat solicitarea ca politicianism. In schimb isi va ostiliza tocmai acea elita la care aspira, conservatoare si suficient de proamericana cat sa-l priveasca cu suspiciune pe Tariceanu.
Seful executivului nu va obtine nici macar simpatia liderilor din statele europene opozante ale interventiei americane in Irak. Dupa Madrid si Londra, radicalismul Frantei si Germaniei s-a diminuat, iar astazi se discuta in alti termeni, mai aproape de vocabularul american, despre politica globala de securitate.
Nu va fi batut pe umar nici de presedintele Frantei Jacques Chirac, nici de cancelarul german Angela Merkel: problemele extradarii extraordinare, a inchisorilor CIA sau a bazei Guantanamo fac parte dintr-un alt registru, al preeminentei drepturilor omului in fata razboiului preventiv. Poate doar Vladimir Putin sa-i trimita o telegrama de felicitare.
PNL va simti foarte curand efectele gestului masochist al premierului. Dezaprobarea partenerilor interni si externi, ignorati in decizia de a propune retragerea trupelor din Irak, a unui segment din electorat, important pentru liberali, capabil sa discearna intre politicianism si initiativa legitima, si favorizarea PRM ar putea sa-i atraga lui Tariceanu antipatia propriului partid.
