Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, este pe cale sa le indeplineasca rapidistilor un vis pe care il au de mai mult timp: acela de a lua in concesiune stadionul 'Valentin Stanescu'. Politicianul si-a motivat decizia prin faptul ca institutia pe care o conduce cheltuieste multi bani pentru intretinerea bazelor sportive.

Dupa mai multi ani de negocieri esuate cu privire la concesionarea stadionului de linga Podul Grant, conducerea clubului Rapid este foarte aproape sa obtina cistig de cauza.

Ieri, ministrul Transporturilor, Comunicatiilor si Turismului, Radu Berceanu, a declarat ca, dupa mai multe analize pe care le-a facut impreuna cu echipa sa, a ajuns la concluzia ca institutia pe care o conduce cheltuieste multi bani pentru intretinerea bazelor sportive ale ministerului.

"Stadioanele care sint sub tutela noastra sint intr-o situatie ciudata. Cu referire la fotbal, noi ne ocupam cu datul banilor, iar altii cu vinzarea fotbalistilor. Prin urmare, neputi nd schimba ceva, sa fim noi cu vinzarile si ei cu investitiile. Celor care sint patroni de echipe vrem sa le oferim in concesionare aceste baze", a precizat politicianul.

Vestea primita din partea lui Radu Berceanu i-a prins nepregatiti pe conducatorii Rapidului. George Copos, patronul echipei pregatite de Razvan Lucescu, a declarat ca aceasta decizie trebuia luata mult mai devreme, fiindca cei care investesc in fotbal puteau reface bazele sportive, care in momentul de fata se afla intr-o stare avansata de degradare.

"Trebuia sa inteleaga mai devreme acest lucru. Sint ani multi de cind investim in acest fenomen, insa neavind o intelegere cu proprietarii, nu puteam sa ne cheltuim banii de pomana. Prin aceasta decizie, va garantez ca stadionul 'Valentin Stanescu' va deveni o arena cum au marile echipe europene. Pe mine m-a incintat AOL Arena, pe care joaca Hamburg.

Vrem sa luam legatura cu cei care au construit acest stadion, sa vedem cum facem sa il avem si la Bucuresti", a precizat Copos.