Masura (de Rodica Culcer)

de Rodica Culcer     Evenimentul Zilei
Vineri, 28 iulie 2006, 0:00


Intrebat de Nicolae Iorga ce ar putea invata un mare om politic si istoric de la un inginer, Ion I.C. Bratianu a raspuns sec: masura. Replica marelui liberal ar putea fi si astazi o sursa de inspiratie pentru oamenii politici, mai ales ca niciunul dintre ei nu pare sa-si mai puna problema dreptei masuri.

Sa luam pentru inceput cazul recent al accidentului de circulatie provocat de primul-ministru, alaturi de care vom pune si escapadele prezidentiale la volanul propriei masini, chiar daca au avut pana acum un final fericit. Amandoi au fortat nota nesocotind regulile de circulatie si normele de siguranta ce se aplica demnitarilor.

Intelegem ca au dorit sa duca o viata normala, libera de controlul SPP; ca sfidarea regulilor de securitate aplicate demnitarilor le "face bine" la imagine. Lucrurile se schimba insa cand aceste exercitii de independenta se termina pe capota unei masini care circula regulamentar pe celalalt sens.

Fie ca le place, fie ca nu, presedintele si premierul sunt modele pentru societate si trebuie sa se comporte exemplar, nu dupa bunul lor plac. Daca primii doi barbati ai tarii nu respecta regulile, semnalul pe care-l transmit populatiei este ca regulile nu sunt facute pentru a fi respectate. Mai pot ei oare sa ne ceara noua, bieti muritori de rand, sa ne supunem vreunei reguli?

Pot tine discursuri pe aceasta tema, dar nimeni nu-i va lua in serios. A gasi masura comportamentului normal, neincorsetat de protocol, fara insa a incalca rigorile functiei - iata o arta pe care demnitarii nostri inca nu o stapanesc.

Lipsa de masura s-a manifestat insa mai grav in dezbaterea publica declansata de fuga lui Omar Hayssam de sub nasul autoritatilor romane.

In loc sa analizeze macar in ceasul al treisprezecelea semnificatia acestui caz, care scoate la iveala ca la carte radacinile sistemului putred si corupt, politicienii s-au dat de ceasul mortii sa-i salveze pe directorii serviciilor de informatii demisionari si sa dea vina pe Monica Macovei si pe Traian Basescu, singurii care au incercat sa se lupte cu acest sistem.

Conservatorii, PSD si unii liberali cer demisia ministrului justitiei, uitand ca ea nu poate interveni in activitatea magistratilor. Declaratiile politice prilejuite de cazul Hayssam au depasit de mult masura si bunul-simt si s-au transformat intr-o perdea de fum menita sa acopere - a cata oara? - adevaratele responsabilitati.

CSM promite ca-i va investiga pe procurorul Ciprian Nastasiu si pe judecatoarea Sofica Dumitrascu, responsabili de eliberarea cu atata usurinta a sirianului escroc si impostor, acuzat de terorism, dar cum am putea sa-l credem cand, pana acum, a fost doar aparatorul castei magistratilor de rigorile legii, si nu judecatorul ei sever, in slujba cetateanului.

Iar casta magistratilor a avut un rol-cheie in perpetuarea sistemului putred si corupt care a permis, printre altele, fuga lui Hayssam: in toate procesele de coruptie esuate, de la Adrian Tarau pana la Zaher Iskandarani, in toate anchetele blocate vom regasi deciziile unor procurori si judecatori.

Nu sunt, desigur, toti magistratii corupti, dar nu putem avea incredere intr-o breasla care nu a stiut sa se lupte cu coruptia si ticalosia din interiorul ei. Nu are asadar dreptate Monica Macovei atunci cand afirma ca nu are incredere in justitie? Nu au depasit masura toti cei care au infierat-o pentru ca a descris o stare de fapt devenita familiara tuturor cetatenilor acestei tari?

Este insa greu sa astepti masura si echilibru de la oamenii politici care s-au distins prin promovarea unor dezbateri sterile in dauna actiunii eficiente. Sa luam din nou un exemplu la indemana: legile sigurantei nationale.

S-a facut multa valva pe marginea lor; proiectele trimise de presedintie au fost criticate pe drept cuvant, dar nu s-a profilat niciun proiect alternativ, asa ca am ramas tot cu legile vechi.

Abia saptamana aceasta, dupa criticile presedintelui, a fost anuntat un proiect liberal privind siguranta nationala. Ramane insa impresia ca, atunci cand a venit vorba despre redactarea unor proiecte de legi de importanta nationala, oamenii politici se misca foarte lent. Pesemne ca sunt prea ocupati cu talk-show-urile.

In incheiere, am si eu o intrebare: ce ar zice Ionel Bratianu daca ar vedea ce fac si ce spun politicienii zilelor noastre? Nu ma hazardez sa si raspund, dar cred sincer ca prima sa concluzie ar fi ca nu au inteles nimic din conversatia sa cu Nicolae Iorga.


















36 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi