Ajutoarele sint pe drum. De la parlamentari la cei mai marunti scribi locali, activul care administreaza interesele politice ale oligarhiei poate rasufla usurat.

A aparut, la timp, aporia - santinela schizofrenica de la intersectia democratiei cu propria ei imitatie. Aporia e o dificultate logica insurmontabila, un blocaj creat cu premeditare de cel care incearca sa paralizeze puterea de judecata care crede ca stie ceva, cu adevarat. De pilda: Comisia juridica a Senatului a scos din Legea Ticu sintagma ,,politie politica“. Efectul: o aporie.

Parlamentarii au semnat, la inceput de mandat, declaratii in care sustin ca nu au colaborat cu Securitatea ca ,,politie politica“. Din clipa in care va aparea noua lege, ei vor argumenta ca nu au mintit sub semnatura, intrucit au sustinut ca n-au facut politie politica si atit. Cine nu crede n-are decit sa se judece, intr-un ocean de procese fara sfirsit. Noua lege va fi buna cel mult la alegerile viitoare.

A doua megaaporie recenta legitimeaza juridic un triumf canceros: victoria patrimoniala a enormei retele oligarhice care pleaca de la virful statului si se incheie in piscina ultimului inspector financiar. Bilantul apare in raportul prezentat miercuri de Centrul de Resurse Juridice si de Institutul pentru Politici Publice.

Dupa 300 de anchete si 10 ani de cercetari, justitia a aflat ca nu exista nici o avere ilicita in Romania. Mecanismul aporiei: numai legea poate stabili adevarul, legea e administrata de justitie - iata rezultatele anchetelor judiciare, iata, deci, adevarul.

A treia aporie de sistem e chestiunea Securitatii. Deschiderea arhivelor a inceput si a murit in aceeasi vara. Sau poate nici nu s-a nascut inainte de a muri. Sa recapitulam: in februarie 2005, dupa interventia presedintelui Basescu, a pornit primul mare transfer de dosare, de la SRI catre CNSAS.

In aprilie 2006, o hotarire CSAT a dispus desecretizarea dosarelor blocate in arhive, sub pretextul sigurantei nationale.

Hotarirea cerea, de asemenea, livrarea integrala a arhivelor pina la 31 decembrie. Premisele pareau intrunite. A urmat cu totul altceva. Au inceput sa apara documente despre fosti colaboratori ai Securitatii. Nu la CNSAS. In presa. De unde? Presupunerile trimit la fosti ofiteri de Securitate, pusi in miscare de o agenda politica precisa.

Au fost deconspirati cu vacarm citiva ziaristi, printre care Carol Sebastian ramine singurul sanctionat prin excluderea de facto din presa. In tot acest timp, CNSAS a livrat un singur caz major: Mona Musca. Dar si aici contextul politic e suspect. Pe baza unei vinovatii certe, M. Musca a fost scoasa din joc exact in clipa in care liberalii grupului Tariceanu aveau nevoie urgent de eliminarea ei.

In aceasta situatie se gasea problema cind presedintele Basescu a aparut, din nou, in prim- plan, participind la o discutie cu membrii CNSAS, alaturi de noii directori ai SRI si SIE. Presedintele a cerut iar livrarea completa a dosarelor, pina la 31 decembrie. De fapt, nimeni nu stie cite dosare mai sint de predat, ceea ce inseamna ca predarea integrala nu va fi niciodata sigur integrala.

Nu e greu de vazut cine si de ce asuda la bunul mers al aporiei. Principalul beneficiar al dosariadei, care a inceput in presa, s-a abatut fugar pe la CNSAS si s-a stins aproape imediat, e clasa politica. Noul sistem politic e legat de la nastere de mutarile de persoane si de capital ale partidului si Securitatii.

Declansate in decembrie ’89, ele au construit un edificiu vast, locuit de nenumarate figuri dependente de retea si tinute in sah de propriul trecut. In aceste conditii, realitatea elementara spune ca problema dosarelor e contradictia de baza a sistemului politic romanesc si se reduce la o aporie: sistemul promite sa atace sistemul. Mai departe, lucreaza metode inepuizabile de blocaj.

Noii directori cer dosarele. Ce urmeaza? Subordonatii, de la adjuncti la arhivari, dau ce vor si cit vor. Nimeni nu ii poate controla, caci numarul dosarelor si al celor distruse e cunoscut doar in interior. Reteaua din Servicii, si numai ea, decide cum trebuie sa arate adevarul.

Dusmanul aporiei e nodul gordian retezat. Problema dosarelor poate fi rezolvata doar printr-o miscare revolutionara care inlatura practic tot personalul si preia controlul total asupra arhivelor. Acest lucru ne duce insa la marginea utopiei. O asemenea miscare putea avea loc doar in decembrie ’89, inainte de constituirea noului stat.

Intre timp, clasa politica s-a improprietarit, patrimonial si institutional. In consecinta, dosariada din aceasta vara a fost mai mult un spectacol bine controlat. Blocada continua. Nodul gordian e intact.