Viitorul grupului Stoica-Stolojan e incert, dar nu lipsit de potential. Stoica si aliatii ar putea coagula, mai tirziu, dar nu prea tirziu, o fortificatie de centru-dreapta, foarte necesara.

Separatia liberala nu e efectul unei rupturi ideologice, ci un simptom de moarte cerebrala. Grupul Stoica-Stolojan a plecat, luind cu el toata inteligenta politica a partidului. Liberalii lui Tariceanu ramin in posesia exclusiva a unui instinct carnivor care poate alimenta razboaie sau care poate administra interese si nimic mai mult. E, totusi, suficient. Unitatea se va pastra.

Parlamentarii si functionarii partidului vor stationa, mulati pe conducta cu privilegii, atit timp cit Tariceanu va fi seful statiei de pompare.

In acest fel, PNL editia Tariceanu face pasul final, de la politica nationala la agenda de grup. Deplasarea PNL spre activism sectar nu e accidentala, ci organica. Ea se aliniaza la tendinta principala a sistemului politic romanesc, in conditiile jocului democratic. Modelul a fost inaugurat de FSN si incarnarile sale ulterioare.

Liberalii au cochetat cu acest gen de politica, dar au facut jonctiunea abia in preajma lui 2004, o data cu capitalizarea deplina a protectorului lor financiar Dinu Patriciu. Procesul e, acum, incheiat. Membru plin al retelei de interese oligarhice, Patriciu a fost in masura sa dicteze evolutia partidului pe care l-a remorcat in orbita intereselor sale de afaceri.

Din acel moment, soarta grupului de conceptie Stoica era pecetluita, caci adevarata functie a acestui nucleu nu e „liberalismul de dreapta“, cum scrie in Platforma lansata duminica, la Pitesti, ci principiul antioligarhic.

Acest principiu e, in Romania anului 2006, un mod realist de interventie politica, daca nu cumva singurul mod de a impiedica degradarea completa a sistemului. Deosebirile de doctrina, de care ambele felii liberale fac atita caz, sint perfect inutile. Pentru sanatatea sistemului e remarcabil de indiferent daca limitarea oligarhiei porneste de la stinga sau de la dreapta.

Acelasi principiu scoate din dezbatere citeva teme false care ar fi avut continut grav doar in lipsa abuzului oligarhic. E cazul contradictiei Stolojan. In mod normal, un consilier prezidential nu are dreptul la politica de partid si in nici un caz la gherila in interiorul unui partid guvernamental. Stolojan e, desigur, o contradictie. Nu singura si nici cea mai grava.

Neutralitatea pe care o reclama liberalii a fost incalcata, mai intii si plenar, de primul-ministru. Astfel, C.P. Tariceanu si nu altcineva a retras dreptul popular la exprimare pentru alegeri anticipate, dupa o intrunire, la Snagov, cu Dinu Patriciu. Tot C.P. Tariceanu a supus Justitia unor presiuni intolerabile, in folosul anchetatului Patriciu.

Si tot primul-ministru si-a permis sa organizeze, alaturi de hingheri voiculescieni inchiriati, o ambuscada menita sa inghita candidatura Monicai Macovei la pozitia de comisar european. In toate aceste situatii, C.P. Tariceanu a incalcat, din pozitia de prim-ministru, interesul public si atributiile legale ale demnitatii sale politice.

Daca Stolojan e viceguvernatorul lui Basescu, atunci Tariceanu e comisarul oligarhiei. Cel putin, Stolojan isi poarta ofsaidul administrativ la vedere.

Viitorul grupului Stoica-Stolojan e incert, dar nu lipsit de potential. Stoica si aliatii ar putea coagula, mai tirziu, dar nu prea tirziu, o fortificatie de centru-dreapta foarte necesara. Caci PNL s-a apropiat vizbil de P.C. si de UDMR, a redus distanta fata de PRM si are fir scurt cu PSD, partidul pe care Patriciu l-a finantat, nesanctionat. Sistemul politic s-a aglomerat masiv la stinga.

Problema acestei configuratii nu e insa culoarea, ci rolul de administrator politic al oligarhiei. Aceasta alianta subterana care ar fi semnalat, in alte vremuri, victoria politica a burgheziei e, in conditiile actuale, reactia unei clase antireformiste care se pozitioneaza, inainte de contactul cu Uniunea Europeana.

In asteptarea acestui nou cadru, alianta antireformista a distrus acele teme care ar ingradi pozitia grupului oligarhic: alegerile anticipate, chestiunea dosarelor, relatiile vitale cu Statele Unite (sustinind retragerea din Irak) si Uniunea Europeana (sugrumind Agentia Nationala de Integritate). Miza razboiului liberal-liberal e enorma: autonomia sferei publice in raport cu imperiul oligarhic.