Cazul Ghise creeaza un precedent. PNL a fost nevoit sa admita ca nu are instrumentele necesare pentru a-l judeca, ca nu are, altfel spus, prevederi statutare care sa sustina excluderea. Cazul sau este cu adevarat problematic.

El ridica urmatoarea intrebare: daca o persoana a gresit, dar a incercat, dupa puterile sale, sa se reabiliteze, va ramine sub incidenta lustratiei? Vinovatia lui Ghise a parut sa fie resorbita de un angajament democratic onest.

In plus, din pozitia sa de primar al Brasovului el a cautat sa faca gesturi de reverenta fata de fostii detinuti politici, oferindu-le acestora statutul de cetateni de onoare ai municipiului si ajutind la ridicarea unui monument al rezistentei anticomuniste. Cazul sau ramine totusi impur.

El nu a marturisit in mod voluntar si de la bun inceput, asa cum au facut mitropolitul Corneanu sau Alexandru Paleologu, ci tot in urma unei deconspirari. Cu toate acestea, timpul care s-a scurs nu a fost gol, ci marcat de fapte care au schimbat perspectiva ireversibil.

De fapt, instanta de apel a partidului a hotarit nu atit asupra excluderii/lustratiei, ci a admis doar ca nu este pregatita sa ia o decizie, ca nu a reflectat indestul si ca viata a luat-o cu mult inaintea procesului de reflectie inghetat in imaginea anilor ‘90. In orice caz, argumentul tare, de natura morala, s-a dovedit nefunctional.

In fata acestor judecatori se gasea un om viu, care fusese un primar liberal mai bun decit altii si care in orice caz, pe fondul mediocritatii politice generale, era un exemplu pozitiv.

In fata acestor evidente vii arbitrii PNL care au fost macar in sinea lor nevoiti sa admita ca o vinovatie din trecut nu actioneaza mereu ca o degradare ireversibila si, de ce nu, ca fibra morala poate fi regenerata.

Cazul Ghise ar putea reconfigura de fapt toata dezbaterea asupra legii lustratiei. Situatia nu este usoara. Legiuitorul nu poate prelua ca atare observatii morale precum cele de mai sus, el nu poate face trimiteri la cazuri, ci doar la situatii generale si are nevoie de distinctii clare si lipsite de echivoc.

De aceea, legiuitorul va fi tentat inca o data sa faca recurs la o distinctie contestata si contestabila ca aceea de „politie politica“. Ar fi un regres dramatic. Intre timp, mai multe persoane decit in trecut, inclusiv din Colegiul CNSAS, au admis ca notiunea de „politie politica“ este cu totul arbitrara si la drept vorbind neutilizabila.

Asadar ea trebuie inlaturata definitiv, in asa fel incit nici legea lustratiei sa nu mai fie tentata sa se aseze pe un temei atit de nesigur. E adevarat ca in mod formal Ioan Ghise a beneficiat la rindul sau de aceasta prevedere, dar ea este doar un substitut al unei veritabile judecati de natura morala, la care se face mereu recurs in absenta unui instrument mai potrivit.

Atunci cum s-ar putea discrimina intre lustrabili si nelustrabili? Concluzia este la indemina, dar nu este usor de acceptat. Pur si simplu o lege nu poate face o distinctie in mod complet si cu privire la toate situatiile. O lege nu poate prinde faptul insusi al vietii si risca, cu mecanica ei ucigatoare, sa intre intr-un domeniu care apartine de drept discernamintului.

De fapt, in acest moment o lege a lustratiei ar mai fi posibila cu doua conditii. Prima dintre ele priveste asumarea unei judecati morale inflexibile. Atita timp cit nu avem la dispozitie instrumente juridice capabile sa opereze discriminarile necesare, ar trebui pur si simplu sa admitem ca orice persoana care a semnat un angajament cu Securitatea este damnata si nerecuperabila.

In felul acesta am fi dispensati de nevoia de a mai face distinctii. Cazul Ghise, asa cum am vazut mai inainte, a reusit sa provoace insa indoieli chiar in laboratorul intim al PNL. A doua conditie se refera la context si la posibilitatile practice.

Ar trebui sa avem garantia ca toti fostii colaboratori si ofiteri ai Securitatii vor fi deconspirati, ceea ce pare azi, in ciuda declaratiilor directorului SRI, tot mai putin probabil. Nu mi se pare o situatie fericita.

Dar avem de ales: fie ne multumim cu un substitut de lustratie, cu una partiala si pur demonstrativa, ne complacem altfel spunind intr-o biata iluzie, fie admitem lucid ca traim iremediabil intr-o lume impura. Riscul cel mai grav ar fi ca dupa aplicarea lustratiei, care ar afecta oricum doar domeniul limitat si supraevaluat al politicului, sa idealizam rezultatul.