Papa Benedict al XVI-lea a oficiat la Efes (vestul Turciei), cea dintai mesa a sa pe taramul islamului, in cea de-a doua zi a vizitei sale in Turcia. In acel loc numit ''Casa Mariei'', se crede ca Fecioara Maria si-a petrecut ultimii ani din viata.

Mesa, la care au asistat aproximativ cinci sute de persoane, inclusiv straini, a avut loc in aer liber, in apropiere de casa din piatra unde ar fi trait si murit mama lui Iisus.

''Iubire si pace voua !'', a declarat Suveranul Pontif in limba turca la inceputul oficierii mesei. Apoi, Papa a facut apel la pace in Orientul Mijlociu.

''De pe acest tarm al peninsulei Anatolia, pod natural intre continente, invocam pacea si reconcilierea inainte de toate pentru cei care locuiesc pe pamantul pe care-l noi il numim 'sfant' si care este considerat astfel de catre crestini, evrei si musulmani'', a declarat Papa.

Papa s-a adresat si micii comunitati a catolicilor din Turcia, ''care se confrunta zilnic cu numeroase provocari si dificultati''. El l-a evocat, de asemenea, pe preotul italian Andrea Santoro, asasinat in luna februarie a.c. an la Trabzon, in nord-estul Turciei.

Dupa mesa, Papa se va intalni la Istanbul cu Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului. Biserica Ortodoxa spera ca vizita Papei Benedict al XVI-lea va incuraja respectarea de catre Turcia a drepturilor minoritatilor crestine.

Vizita controversata

Papa Benedict al XVl-lea a inceput, marti, o vizita de patru zile in Turcia, tara cu populatie majoritar musulmana. Sosirea Suveranului Pontif la Ankara are loc intr-un context tensionat, dupa ce, intr-un recent discurs, Papa a sugerat o legatura intre Islam si violenta.

Papa Benedict a fost primit la aeroportul din Ankara de premierul Recep Tayyip Erdogan, transmit agentiile internationale de presa. Gestul primului ministru turc este considerat unul "exceptional", dupa ce presa care a scris ca oficialii turci au cam "fugit" din Capitala pentru a evita intalnirea cu Suveranul Pontif.

Suveranul Pontif sprijina eforturile Turciei de a adera la Uniunea Europeana, a declarat premierul turc Tayyip Erdogan, dupa scurta intalnire pe care a avut-o cu Papa, la aeroportul din Ankara.

Mobilizare generala

Circa 15 000 de politisti sunt mobilizati in Ankara, gata sa intervina in cazul unor eventuale violente. Autoritatile spun ca masurile de securitate instituite cu ocazia vizitei Papei Bendict al VI-lea sunt mai severe chiar decat cele de la vizita din 2004 a presedintelui american George W Bush.

"Vom folosi toate serviciile noastre de securitate, fara nicio exceptie, pentru a proteja pe Sanctitatea Sa si a asigura buna desfasurare a vizitei unui ilustru lider al unui miliard de credinciosi", a declarat ministrul turc al afacerilor externe, Abdullah Gul.

"Nu vor exista incidente. Nu putem uita ce s-a intamplat in Piata Sfantul Petru, in 1981. Din nefericire, un cetatean turc a fost atunci cel care a tras focuri de arma impotriva Papei Ioan Paul al II-lea", a mai precizat Gul, referindu-se la atentatul comis de Mehmet Agca impotriva Papei.

Autoritatile turce au elaborat un plan de securitate foarte drastic, care aminteste de masurile care au paralizat Istanbulul in timpul summitului NATO din 2004.

Turcia a promis ca va depune toate eforturile necesare pentru ca vizita Papei sa fie un succes, dorind astfel sa ofere o imagine buna in strainatatate, intr-un moment in care isi negociaza aderarea la UE.

In Turcia, 95 % din populatia tarii (aproximativ 70 de milioane de locuitori) este de religie musulmana, minoritatea catolica numara doar 28.000 de persoane.