Scurta istorie a biznisului - po russky style

de M.C.     HotNews.ro
Sâmbătă, 2 decembrie 2006, 0:00


Novye Russkiye: Noii Rusi. Sunt intreprinzatori si oameni de afaceri total diferiti de modelul Omului Nou visat de socialismul sovietic. Ei sunt bogati, foarte bogati chiar, adesea prin mijloace la limita legalitatii. Conform Moscow Times, evolutia omului de afaceri din Federatia Rusa a cunoscut trei etape distincte.

A fost mai intai perioada biznismenilor in jachete de polyester, cu un lant de aur la git gros ca pe deget. Acestia erau cei mai dispusi sa gaseasca orice portita in litera legii numai pentru a se imbogati cit mai repede. Si in plus cumparau intotdeauna ce e mai scump, fie ca intrau intr-o alimentara, fie intr-un magazine cu bijuterii.

Al doilea val a fost reprezentat de oamenii de afaceri. Mult mai stilati, imbracati la costum de culoare inchisa, cu lanturi de aur mult mai putin vizibile, dar cu aceeasi insatiabila pornire de a-si etala statutul.

"U nego dzhentlmenski nabor Novogo Russkogo - Mers, zolotoi krest i yevroremont”. Adica aveau tot ce trebuia sa aiba un Rus Nou: un Mercedes Benz, o cruce de aur la git si un apartament modern redecorat in stil european.

Anii au trecut. A venit vremea adevaratilor oameni de afaceri, care fie au muncit din greu, fie au reusit sa fie aproape de puterea politica. Dar cu totii au reusit, iar acum sunt extreme de bogati, iar ca respectabilitate nu se deosebesc cu mai nimic de omologii lor occidentali.

Noii Rusi au “kostyum ot luchshego londonskogo portnogo” (costum de la cel mai in voga croitor londonez), "diplomat" (nu mai e nevoie de traducere) si zolotye chasy (ceas de aur). Ei si-au dat Mercedesul parintilor sau prietenilor mai saraci si acum umbla cel putin cu Jeep Cherokee.

Nu mai locuiesc in apartament ci in “kottedzhi”, niste vile impunatoare de fapt.

Sau ca sa citam un antreprenor in constructii: “On stroil sebye ogromny kottedzh -- tselaya rota mogla tam zhit i drug druga ne videt. U bogatykh svoi prichudy". Adica: cineva si-a construit o casa imensa in care putea fi adapostita o firma intreaga, iar oamenii cu greu s-ar fi vazut intre ei. Oamenii bogati au cele mai stranii obiceiuri.

Dar Noii Rusi se intalnesc prin mai tot fostul spatiu sovietic. Numai ca ei poarta acum denumirile noilor state nationale. Sunt astfel Novye Belorusy, Novye Ukraintsy etc. Numai in Kazahstan se numesc Kazanovy.



















28 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version