Boureanu il acuza pe Tariceanu ca a ingropat PNL

de Bety Blagu     HotNews.ro
Miercuri, 6 decembrie 2006, 0:00





Documente:
Scrisoarea lui Boureanu catre Tariceanu
(07.12.2006) DOC

La un an de la suspendarea din PNL, deputatul Cristian Boureanu i-a trimis premierului Calin Popescu Tariceanu o scrisoare in care il acuza ca a reusit sa ingroape partidul si ca a tarat clasa politica intr-o aventura murdara. Boureanu considera ca, din cauza insucceselor inregistrate pe plan politic si administrativ, Traiceanu ar trebui sa se autosuspende din functia de presedinte al PNL.

"Domnule Calin Popescu Tariceanu,

Se implineste un an de cand ati cerut suspendarea mea din partid, pe motiv ca declaratiile mele despre colaborarea cu PSD aduc deservicii partidului. Intre timp, dl Dinu Patriciu a recunoscut discutiile cu social-democratii, iar reactia dvs a fost de a ma da afara din PNL.

La momentul suspendarii, spuneam ca partidul este de doua ori mai slab cotat decat PD. Intre timp, sondajele arata ca PNL a ajuns de 3,5 ori mai slab decat partenerul sau de alianta. Desi sustineti in toate discursurile ca PNL este principalul partid al tarii, adevarul este ca se afla abia pe locul patru, dupa cum anticipasem inca de iarna trecuta.

PNL nu este vioara intai nici macar la nivelul Executivului. Cedarile inadmisibile au adus partidul in postura de a avea multi ministri dar putine ministere cu adevarat importante. Ati renuntat la Ministerele Apararii si Economiei de dragul unor orgolii personale", scrie in epistola facuta publica ieri de deputatul exclus din PNL.

Documentul, semnat de Boureanu in calitate de "deputat liberal", se incheie cu o recomandare: "La un an de la suspendarea mea, s-a vazut ca timpul mi-a dat dreptate. Ati ingropat definitv Partidul National Liberal.
Pentru raul facut, dumneavoastra ar trebui sa fiti astazi cel care se autosuspenda din functie, desi acest lucru s-ar petrece cu cel putin un an prea tarziu."


















50 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    "i-a trimis o scrisoare" (Joi, 7 decembrie 2006, 0:57)

    Mihaï [anonim]

    era intr-un pliculet parfumat ?
  • 0 (0 voturi)    
    interesant (Joi, 7 decembrie 2006, 10:20)

    razvan [anonim]

    Interesanta aceasta scrisoare bazata pe sondaje de opinie...
    Eu am impresia ca mai degraba demersul platformistilor este pe cale sa esueze... Am senzatia din contra, ca cu fiecare zi care trece, pozitia PNL (al lui Tariceanu daca vreti) se consolideaza...
    Ma tem ca platformisti sa nu ramana pe afara... Ar mai fi solutia intrarii in PD... desi nu cred ca PD istii doresc sa fie deranjati...
    Chestia asta cu partidul distrus PNL-ul mi se pare falsa...
    Este mai degraba frica semnatarului, de iesirea din decor.... Ganditi-va la reactia lui Stolo a propos de alianta PNL-PSD-PC... Uitativa la Flutur ce bine zice de la tribuna... De fapt, renuntarea la borcanul cu miere este tare dureroasa.... Dupa 16 ani de politichie pe malurile Dambovitei eu nu mas mai baza pe sondaje de opinie....
  • 0 (0 voturi)    
    Boureanu il acuza pe Tariceanu (Joi, 7 decembrie 2006, 11:04)

    Nica Leon [anonim]

    Eu ma intreb cine este dl. Boureanu, nu cumva cel care a fost impus, pentru nici un merit vizibil, pe listele aliantei, iar el a acceptat locul si rolul fara sa cricneasca?
    Un proverb vechi suna cam asa: "Spune-mi cu cine umbli ca sa-ti spun cine esti", iar el acum, dupa ce si-a vazut saci in caruta, latra si musca, la comanda, mina care i-a dat piine.
    Daca ar fi un om cinstit si demn, si-ar da demisia din postul pe care i l-a oferit PNL-ul si abia atunci ar trebui sa-si puna cenusa in cap si sa recunoasca ca a fost prost pentru ca s-a lasat antrenat intr-o gasca care nu-i era pe plac.
    Prin alaturarea sa la grupul comunistului Stolojean, care a fost cel mai prost si mai periculos prim-ministru, pus in functie de nomenclaturistul -criminal Iliescu Ion, dl. Boureanu dovedeste ca nu a reusit sa treaca de handicapul doveditsi de numele pe care il are.
  • 0 (0 voturi)    
    Are dreptate (Joi, 7 decembrie 2006, 12:15)

    Eugen [anonim]

    Hai sa nu ne intrebam cine e Boureanu asta, de are tupeul sa scrie scrisori, etc. ci daca are dreptate in ceeace scrie.
    In mod clar ARE DREPTATE.
    Nu stiu ce cota bursiera are plaforma, dar PNL -ul la 7% e de plins.
  • 0 (0 voturi)    
    Fripturist (Joi, 7 decembrie 2006, 13:30)

    Mihai [anonim]

    Acest "politician" junior nu este altceva decat unul din miile de fripturisti politici ai acestei tari. Simte ca barca Tariceanu se poate scufunda si mai da si el o gaura numai de dragul de a-si auzi numele in presa inca odata si a arata ca este numai bun pentru gasca Stolo. La fel si Mona Musca. Numai vorbe fara nici o substanta stiu sa arunce acesti indivizi periculosi.
  • 0 (0 voturi)    
    Boureanu (Joi, 7 decembrie 2006, 15:25)

    Un Roman [anonim]

    Pentru cine nu stie, Boureanu a muncit mult mai mult in campania electorala pentru alegerile generale din 2004, daca nu mai mult ca Tariceanu, cu siguranta mai mult decit alti PNListi care nu au facut mai nimic iar acum sint pe cai mari - Olteanu, Crin Antonescu etc

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version