Atat rapoartele SRI prezentate anuale in fata Parlamentului, dar si iesirile in presa ale sefilor institutiei, oricare au fost ei, au avut de regula un inconfundabil miros de tamaie, dincolo de care era extrem de greu, ca sa nu spunem imposibil, de identificat un enunt cu o consistenta cat de cat clara.

Sigur ca zona de activitate a Serviciului nu se prea preteaza la transmisii live si ca taina face parte din regulile ce trebuie respectate cu sfintenie, dar asta nu inseamna ca, intr-un tarziu, opinia publica nu ar avea dreptul sa fie informata in modul cel mai adecvat despre finalizarea unor demersuri ce tin prin excelenta de interesul general.

Si asta nu pentru a intretine un sentiment de reconfortanta liniste legat de temeinicia motivelor pentru care se aloca bani grei de la bugetul de stat in conturile institutiei, ci pentru a convinge toata lumea, din interiorul si din afara granitelor, ca Romania nu este chiar un sat fara caini, in care oricine, si prin orice mijloace, isi poate urmari interesele, indiferent de relatia in care se plaseaza fata de legile tarii.

In sensul celor de mai sus, interviul acordat in urma cu cateva zile de directorul SRI unui cotidian central merita o atentie sporita. Nu pentru ca s-ar abate de la tipicul general al comunicarii publice, practicat din totdeauna la varful institutiei, dar pentru ca, dispus sa raspunda intrebarii pertinente a ziaristului, dl.

George Maior confirma existenta in Romania a unor grupuri ilegitime de interese care, asa cum spunea si presedintele Basescu, incearca uneori sa influenteze agenda opiniei publice prin media. Vestea, in sine, nu este naucitoare si poate ca in conditii normale ar fi trecut aproape neobservata.

Cum ceea ce traim noi astazi numai de normalitate nu tine, un dram de atentie mi se pare aproape obligatoriu. Nu este un secret pentru nimeni identitatea celor trei mari operatori pe piata media romaneasca. In ordinea cronologica a descoperirii vocatiei pentru cultivarea celei de-a patra puteri in stat, ei se numesc: Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vantu si Dinu Patriciu.

Daca asupra optiunilor politice ale dlor. Voiculescu si Patriciu, in general, si a temperaturii relatiilor acestora cu presedintele Basescu, in particular, nu mai e demult nici un mister, pozitia intima a dlui.

Vantu a ramas pana in urma cu putina vreme cunoscuta, probabil, doar de cativa din randul prietenilor cei mai apropiati, proprietarul ”Realitatii” afisand invariabil, pana acum, o nobila detasare de cele lumesti. Din motive ce raman inca obscure, dl.

SOV a considerat ca a venit timpul sa dea jos masca neutralitatii si, intr-un amplu interviu publicat in paginile ziarului care gazduieste si aceste randuri, sa ne dezvaluie chipul unui dusman necrutator, angajat alaturi de Voiculescu si Patriciu in canonada declansata impotriva aceluiasi dusman comun: Traian Basescu.

Sigur ca nici unul dintre cei trei patroni nu ar accepta pentru nimic in lume ideea ca opiniile lor personale au si cel mai palid ecou in redactiile pe care le controleaza si ca posturile de televiziune si de radio, ziarele si revistele pe care le editeaza au intrat in campanie si s-au transformat in purtatoarele de cuvant al unei idiosincrasii ajunse la cote de acum maligne.

Sigur ca din formularea eliptica a dlui. Maior nu rezulta prin nimic implicit faptul ca ”grupurile ilegitime de interese care incearca sa influenteze opinia publica prin media” sunt formate sau i-ar cuprinde pe dnii. Voiculescu, Vantu si Patriciu si nici daca aceste grupuri de interese oculte ar putea avea legatura cu grupuri din afara Romaniei.

Cum nu exista nici un indiciu referitor la cauzele pentru care acestor grupuri li se confera legitimitatea? Ce rezulta insa foarte limpede din spusele sefului unui serviciu despre a carei capacitate de a gestiona informatiile cele mai pertinente nu avem motive sa ne indoim este faptul ca se urmareste si este in plina desfasurare o vasta campanie de intoxicare si de manipulare.

Ar fi o proba de naivitate sa ne intrebam de ce dl. Maior nu a mers pana la capat si nu ne-a spus si cine orchestreaza aceasta campanie si in beneficiul cui e dusa. ”Nu comentez” ar fi fost raspunsul lesne de anticipat.

Dar faptul ca nu se poate da un raspuns in clar la o interogatie atat de importanta nu inseamna ca nu avem dreptul sa ne intrebam in ce masura SRI poate contracara si stopa o operatiune de o asemenea amploare si cu urmari ce ar putea produce grave perturbari in stabilitatea si evolutia democratiei in Romania. Un punct de vedere transant exprimat de dl. George Maior ar fi fost de dorit.

In ”campania nationala impotriva coruptiei”, secventele tv cu mascatii care urca in dubele Politiei marii rechini ai tranzitiei au facut o vreme deliciul celor amatori de senzatii tari si au intretinut speranta ca, in aceasta tentativa mult-asteptata de salubrizare sociala, se intampla ceva. Raportul dintre realitate si iluzii nu este pe deplin convingator in favoarea celei dintai.

Sa speram ca in demersurile de aparare a libertatii mass-media si a dreptului oamenilor la o informare corecta rezultatele vor fi mai semnificative...