Invitat in cadrul emisiunii "100%" (Realitatea TV), ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anuntat ca va efectua controale la Portile de Fier, incepand chiar de saptamana viitoare, pentru a verifica modul cum s-au realizat lucrarile de retehnologizare.

Hotararea ministrului a fost luata in urma insistentelor lui Robert Turcescu si Mircea Toma, dupa ce numai cu cateva minute mai devremea sustinea ca nu exista nereguli in contractele incheiate de Energy Holding si ca nu poate cere desecretizarea acestor contracte deoarece sunt incheiate intre firme private.

[c:1:s]Intervenit telefonic in cadrul emisiunii, Bogdan Buzoianu, fostul patron al firmei Energy Holding a negat orice implicare in afaceri ilegale cu energie si a spus ca presedintele Basescu a fost dezinformat cand l-a nominalizat, marti seara, la TVR1, ca fiind unul din "baietii destepti" din energie.

Buzoianu sustine ca, in cazul contractelor primite prin incredintare directa de VA Tech pentru modernizarea Portilor de Fier, si incriminate de presedintele Basescu, el a fost un simplu consultant al respectivei firme.

In ceea ce priveste contractul incheiat pentru furnizarea de energie electrica intre firma sa, Energy Holding, si Alro Slatina, Buzoianu spune ca e un simplu contract intre doua firme private si ca "nimeni nu a pus pistolul la tampla" celor de la Alro ca sa accepte pretul cerut de Energy Holding.

Vosganian a intarit cele afirmate de Bogdan Buzoianu spunand ca "plimbatul sacoselor cu bani pe la ministere" e o inventie a presedintelui Basescu pentru a crea stari conflictuale.

Deasemenea, ministrul Economiei a declarat ca a trimis presedintiei o discheta cu toate contractele incheiate de firmele aflate in subordinea sa si nu intelege de ce Traian Basescu afirma contrariul.