Este greu, aproape imposibil, pentru orice om sau institutie sa faca o evaluare globala a tuturor „produselor“ purtand marca Eminescu, de la publicarea primei sale poezii, in revista „Familia“ a lui Iosif Vulcan (25.02.1866), pana astazi.
Sunt 141 de ani de circulatie neintrerupta, timp in care numele sau nu s-a estompat nicio clipa. Iar in toti acesti ani au aparut zeci de mii de carti, ale multor mii de autori care s-au laudat ca l-au cunoscut pe Eminescu, au inventat amintiri despre el, l-au judecat, l-au adjudecat, l-au contestat.
Nu ne putem face o imagine in date si cifre despre Eminescu, decat pornind de la singurul reper serios de evaluare a circulatiei poetului national din secolul XIX pana in secolul XXI - biblioteca Eminescu, constituita la Botosani, din donatia renumitului bibliofil Ion. C. Rogojanu.
Este vorba de 8.000 de titluri de carti de si despre Eminescu, la care se vor adauga, in viitorul foarte apropiat, alte (cel putin) 7.000 de unitati biblioteconomice.
In 16 ani, pretul lui Eminescu a crescut de 40 de ori Printre cele 8.000 de titluri donate de Ion C.
Rogojanu se numara toate cele 11 editii de „Poesii“ de Eminescu ingrijite de Titu Maiorescu (din care Perpessicius si Calinescu nu vazusera decat sase), cele 17 volume ale editiei Perpessicius, editii in limbi straine, dintre care unele sunt unicat in Romania, editii bibliofile aparute in tara si in strainatate, editii omagiale, toate aparitiile reprezentative de exegeza eminesciana etc.
La acestea se adauga carti rare, din timpul vietii poetului (ex. „Lepturariul“ lui Arune Pumnul), revistele „Convorbiri literare“ si „Familia“, din timpul vietii poetului, doua editii ale Almanahului „Romania Juna“, aparute la Viena in 1884 si 1888 etc.
Sunt insa doar cateva exemple. In 1989, Rogojanu a purtat o adevarata „lupta la baioneta“ cu comisia de evaluare a donatiei, pentru a impune un pret decent cartilor lui Eminescu, in special primelor editii.
Fiindca nu mai exista in Romania traditia circulatiei valorilor bibliofile, responsabilii culturali de atunci aveau reflexul de a pune cartilor pretul de librarie. „Nu puneti pret de 50 de lei unei valori de patrimoniu - le-a spus Rogojanu -, pentru ca eu vi le donez, nu vi le vand. Cartile acestea nu sunt in circulatie, ele au o valoare documentara si istorica uriasa“.
Cu chiu, cu vai, o editie Maiorescu a „Poesiilor“ lui Eminescu a fost evaluata, in 1989, la 1.000 de lei. Gratie acestui inceput, un asemenea volum a ajuns acum la 2.000 de dolari. Iar daca in perioada aceea cursul leu/dolar era cam de 20 de lei, inseamna ca o asemenea carte fusese evaluata la 50 de dolari.
De unde rezulta ca valoarea de piata a lui Eminescu a crescut de 40 de ori. Caci nu doar cartile bibliofile au beneficiat de aceasta crestere, ci intreaga opera a lui Eminescu. Si, odata cu ea, toate valorile culturale romanesti de patrimoniu.
Industria cu nume de poet
Mihai Eminescu nu doar costa, ci si produce. Poetul national „da de lucru“ editorilor, tipografilor, librarilor, anticarilor, bibliotecarilor, exegetilor, autorilor de manuale, profesorilor, lingvistilor, istoricilor, pictorilor, sculptorilor, filatelistilor, medalistilor etc. Si chiar detractorilor.
„Eminescu este cea mai mare, cea mai complexa, cea mai rentabila si cea mai stabila industrie romaneasca - spune Tudor Octavian. Este singura industrie romaneasca aflata in proprietatea statului care nu poate fi nici privatizata, nici vanduta. Si care prospera pe masura ce trece timpul, caci a intrat in practica vietii de zi cu zi.
Sunt cateva lucruri absolut necesare unei vieti civilizate: apa, aerul, mancarea, curatenia si Eminescu.
De ce Eminescu? Pentru ca aici e vorba de limba romana. Acea limba pe care el a vorbit-o si a scris-o cu 50 de ani inaintea contemporanilor sai. Sa ne intelegem bine: Eminescu nu a fost un inventator de limba, ci un accelerator al ei. El a dus limba romana intr-un punct in care ea oricum ar fi ajuns, dar mult mai tarziu...
Iar industrie este prin aceea ca el realmente genereaza activitati cu caracter industrial, incepand chiar cu producerea hartiei. Cred ca putem identifica zeci de meserii care isi trag substanta profesionala din relatia cu Eminescu sau din derivatele acesteia. Un asemenea derivat il constituie detractorii, care mananca si ei o paine pe seama lui Eminescu“.
