In general, evenimentele si deciziile de la Bruxelles nu-si gasesc loc decat in a doua jumatate a sumarelor si numai cu conditia sa fie usor de inteles. De obicei, nu sunt; mai mult, sunt dominate de cifre si de chestiuni economice. Asa sunt, de fapt, si ordonantele si hotararile guvernului Romaniei si poate tocmai de aceea ajung atat de greu in dezbaterea publica.
Cine are totusi rabdare sa se aplece asupra formularilor seci si complicate si asupra cifrelor aride va descoperi o cu totul alta realitate romaneasca decat cea distorsionata pe care o vedem la televizor. Asa e necuratul: se ascunde in detalii si cel mai bine se pricep sa-l ascunda oamenii politici.
Cu numai o zi inainte de plecarea spre Bruxelles a prim-ministrului si a sefului statului, comisarul european Almunya a declarat public ca Romania nu va putea sa-si indeplineasca obiectivele pe termen mediu din programul de convergenta pentru trecerea la euro.
Cu capetele lor de contabili fara suflet, dar de succes, europenii ne spun, de fapt, ca ar trebui sa reducem cheltuielile bugetare si sa fim mult mai rigurosi in planificarea si executia lor. Parca avem un sentiment de deja vu: aceleasi critici le primeam si de la FMI inainte sa ne suparam pe ei. N-ar trebui sa ne miram: CE a tinut intotdeauna cont de evaluarile si recomandarile Fondului.
Cand vine vorba de bani, socotelile si criteriile sunt aceleasi, iar cifrele vorbesc aceeasi limba pe ambele maluri ale Atlanticului.
Niciun guvern al Romaniei nu s-a inteles prea bine cu FMI pentru ca nu a acceptat sa impuna rigoare in planificarea si executarea cheltuielilor. Cand guvernul Nastase a reusit sa raporteze rezultate pe placul FMI, au disparut din conturile CAS banii platiti pentru asigurarile de sanatate, bani folositi se pare pentru echilibrarea bugetului.
Tot ce ne spun aceste date si statistici este ca reforma economica, desi mult trambitata, a fost lenta si partiala. Soarta uzinelor brasovene este cea mai buna dovada. Dar nu este singura.
O ordonanta adoptata anul trecut si dezbatuta cu mare scandal in parlament saptamana aceasta prevede stergerea unor datorii in valoare de un miliard de euro pentru 34 de companii din domeniul productiei de energie, regii de apa si termoficare, uzine chimice si alte gauri negre.
Cand spunem un miliard, nu ne referim insa decat la „obligatiile fiscale principale catre fondul de risc aferente imprumuturilor externe, garantate sau subimprumutate de stat”, pentru ca doar atat a putut spune reprezentantul Ministerului Finantelor Publice. Nu este exclus ca datoriile „sterse” sa fie mult mai mari.
De fapt, termenul de „stergere a datoriilor” este impropriu, caci datoriile se transfera de fapt in buzunarul cetateanului. Si aici avem acelasi sentiment de deja vu. De 17 ani guvernele tot sterg datorii ale societatilor de stat, adica le trec in buzunarele noastre.
Doar nu era sa se intrerupa bunatate de traditie! Lista societatilor crutate este o oglinda a haosului din gestionarea banului public in domeniul energiei. Un haos atat de mare incat nimeni nu stie cum va putea fi ordonat.
Ni se va spune - cum ni s-a mai spus - ca activitatea minunatelor societati trebuie deblocata, ca sunt de interes national etc. Or fi, dar de ce trebuie sa le platim fara sa avem minima garantie ca proasta gestiune de care se fac vinovate nu se va repeta? De ce nu sunt mai intai reformate si abia apoi iertate de datorii? De ce se cheltuieste cu atata usurinta banul public?
Iata deci cum se leaga datoriile Centralei electrice de termoficare Brasov, de pilda, cu atentionarea Comisiei europene cu privire la limitarea cheltuielilor bugetare. Este si firesc sa se lege, pentru ca la baza au acelasi fenomen: intarzierea reformei.
Dupa atatia ani de cand se tot vorbeste de reforma in toate domeniile fara sa se vada rezultatele, multi se vor intreba, pe buna dreptate: in fond, ce este reforma? Ca sa nu ne pierdem in detalii aride, recurgem la o metafora: este fata aceea frumoasa si desteapta pe care nimeni nu vrea s-o ia de nevasta pentru ca se teme de ea. Si uite asa se transforma reforma noastra in legenda.
