Elena Udrea vorbeste despre sine intr-un interviu acordat "Romaniei libere" la persoana a treia: "Elena Udrea apropiata presedintelui", "Udrea este printre putinii oameni curajosi", "Udrea ca om politic", "Udrea sa nu mai existe la televizor".

Disocierea nu este maladiva, ci de marketing si are menirea de a construi un personaj Elena Udrea care sa eclipseze persoana Elena Udrea, cu toate atributele negative ale acesteia. Mai clar, "blonda de la Golden Blitz", "doamna Cocos", "fecioara din Plescoi", "Udrea grupurilor de interese",

se retrage in budoar lasand locul sau din spatiul public Elenei Udrea, politicianul incomod si cinic, unei dubluri cioplite in piatra de un artist anonim. Daca noua Elena Udrea ar fi creatia presedintelui, de ce s-ar mai caracteriza singura "Udrea apropiata presedintelui"?

Niciun politician lucid nu se recomanda public ca un apropiat al altuia, aceasta este o formula folosita de presa pentru a sugera legaturile ascunse dintre personalitatile publice. Proximitatile neinstitutionalizate sunt de regula tinute secrete de politicieni.

Emil Boc nu se flateaza public ca ar fi apropiatul lui Traian Basescu, nici Calin Popescu-Tariceanu al lui Dinu Patriciu, cu atat mai putin un politician femeie al unui politician barbat, intr-o societate conservatoare naravita in barfe sexiste.

In Romania, unei femei ii este aproape imposibil sa beneficieze de un transfer de imagine. In relatia cu Traian Basescu, Gigi Becali a castigat mai mult din masa nocturna de la Golden Blitz decat stapana informala a locului. In schimb, ea a batut toate recordurile la proba de ascensiune intr-un partid, catarata la varful PD imediat dupa primirea carnetului.

Democratilor le-a scazut entuziasmul pentru steaua politicii. De aceea insistenta Elenei Udrea de a se prezenta ca "Elena Udrea apropiata presedintelui" suna ca o alarma auto stricata. Si mai este ceva in neregula in discursul Elenei Udrea.

La intrebarea cum se face ca Theodor Stolojan a pus-o atat de repede pe listele de consilieri pentru Primaria Generala, Udrea sugereaza ca a fost nominalizata dupa ce a platit o taxa de 5.000 de euro.

Echivoca este si afirmatia: "Eu cunosc o multime de lucruri. (...) Daca la un moment dat va fi o conjunctura in care ca argument as putea folosi un lucru pe care-l stiu de acum trei ani, am sa o fac". Incercare de a se oferi presei ca baza de exclusivitati sau un avertisment discret adresat si inamicilor informali, Dinu Patriciu si Rosca Stanescu, si prietenilor formali.

Interviul din "Romania libera" anunta ca rolul Elenei Udrea cea benigna s-a incheiat. Politicianul "cu cioc si gheare" are informatii nu numai despre Calin Popescu-Tariceanu ori Dinu Patriciu, ci si despre cei care astazi isi regreta slabiciunea de a fi promovat-o in partid.

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, si-a exprimat public parerile de rau, Emil Boc si Vasile Blaga au facut-o mai voalat. "Elena Udrea apropiata presedintelui" nu a precizat in ce fel de conjunctura ar putea utiliza informatiile. Alerta este generala!