Bogdan Buzaianu, "baiatul destept" al energiei, a organizat campania electorala a PNL pentru alegerile locale in fieful lui Dinu Patriciu si in alte judete. Dezvaluirile despre „Jaful din energie” continua cu prezentarea unei harti a relatiilor „celui mai destept baiat”, rasfatatul contractelor de miliarde de euro incheiate cu statul.

Potrivit investigatiilor EVZ, campania electorala a PNL pentru alegerile locale din 2000 a fost organizata de firma B&C Consulting a lui Bogdan Buzaianu, omul din spatele Energy Holding, si a lui Corneliu Visoianu, mare-maestru mason in Marea Loja a Romaniei.

Cel care a introdus firma B&C Consulting in sanul liberalilor a fost vicepresedintele partidului de la acea vreme si presedintele de astazi al PNL, Calin Popescu-Tariceanu.

Buzaianu si Visoianu au fost strategii campaniei electorale la alegerile locale in judetul Prahova, fieful lui Dinu Patriciu, bunul prieten al actualului premier. Tariceanu si Patriciu au incercat sa impuna firma pentru campania electorala la nivel national.

Pentru ca nu au reusit, firma lui Buzaianu si Visoianu a ticluit strategiile politice ale liberalilor din cateva judete, printre care si Neamt.

„Prin noi insine!”

Cum a reusit B&C Consulting, o obscura companie, sa prinda un contract atat de important? Calin Popescu-Tariceanu ar fi propus sefilor partidului implicarea firmei lui Buzaianu&Visoianu in campania electorala la nivel national din 2000.

Dupa mai multe discutii in interiorul partidului, nu s-a luat decizia asteptata de B&C Consulting. Astfel, firma lui Buzaianu si a lui Visoianu a fost nevoita sa se multumeasca cu alegerile locale din cateva judete.

Fostul presedinte al Partidului National Liberal in anul 2000, Valeriu Stoica, si-a amintit de Buzaianu, Visoianu si firma B&C Consulting. „Da, B&C Consulting a facut campania electorala pentru filiala Prahova a Partidului National Liberal”, ne-a declarat Stoica.

Surse apropiate conducerii liberale de la acea vreme ne-au declarat ca Visoianu s-a bucurat si de sustinerea lui Dinu Patriciu, seful liberalilor din Prahova. Potrivit acelorasi surse, Visoianu este un apropiat al lui Dinu Patriciu, cu care a colaborat o buna bucata de vreme la Institutul de Studii Liberale, infiintat si finantat de patronul Rompetrol.

Teodor Stolojan il cunoaste si el pe Visoianu, membru PNL de altfel, chiar daca nu stie despre implicarea acestuia in campania electorala din 2000.

„Nu stiu amanunte despre campania facuta de B&C Consulting pentru ca eu abia venisem in partid in 2000. Imi amintesc ca acest domn Visoianu a venit la mine si mi-a propus sa intru intr-o loja masonica. I-am zis sa ma lase in pace cu prostiile!”, ne-a mai spus Stolojan.

Legaturi sudate

Mai multi tineri liberali, acum ajunsi in posturi caldute in administratia centrala, ne-au declarat sub protectia anonimatului ca au lucrat in 2000 pentru B&C Consulting la organizarea campaniei electorale a PNL. Pe cand erau studenti, acestia au lucrat pentru firma lui Buzaianu&Visoianu la recomandarea unui profesor de la Facultatea de Stiinte Politice.

Corneliu Visoianu a fost numit in 2006 general manager la Energy Consult Romania, o alta firma marca Buzaianu. Visoianu ne-a spus in scris ca „intelege” preocuparea EVZ pentru subiect, dar a refuzat sa ne dea raspunsuri, invocand faptul ca este plecat din tara: „Putem sa reluam aceasta tatonare, peste aproximativ doua saptamani”.

Punctul de vedere al lui Bogdan Buzaianu nu poate fi prezentat deoarece acesta refuza sa discute cu EVZ.

Atacul lui Stoica

Calin Popescu-Tariceanu a raspuns intrebarilor EVZ, precizand fara echivoc prin purtatorul de cuvant ca „nu, nu a recomandat firma B&C Consulting pentru organizarea campaniei electorale a PNL pentru alegerile locale si parlamentare din 2000. Deciziile privind campania electorala au apartinut domnului Valeriu Stoica, seful campaniei electorale”.

Despre Corneliu Visoianu, Tariceanu stie ca „nu mai este de mult membru al PNL, si, din informatiile noastre, este posibil ca domnul Visoianu sa se fi inscris in PSD”.

Data fiind apartenenta mai multor membri PNL la loja masonica a lui Buzaianu, premierul Tariceanu a raspuns EVZ ca „nu este membru al Marii Loje a Romaniei”.

Valeriu Stoica a raspuns extrem de dur afirmatiilor facute de fostul sau coleg de partid: „O nerusinare! Domnul Tariceanu minte cum respira!”.

Stoica sustine si alte lucruri, de-a dreptul surprinzatoare: „Firma B&C Consulting, adica domnul Visoianu, a lucrat pentru PNL Prahova, iar domnul Tariceanu mi-a sugerat sa lucram cu ei la nivel national. Asadar, eu nu am semnat niciun contract cu B&C Consulting. Pe domnul Visoianu mi l-a recomandat domnul Tariceanu. In 2000, la alegeri, am vorbit de aceasta firma.

Sa ne spuna domnul Tariceanu daca nu domnul Visoianu a facut si PR-ul la Petrom in 1997, cand el era ministru”.

Stoica a continaut tirul de acuzatii: „Tariceanu minte din nou, asa cum m-a mintit in particular de nenumarate ori. Au fost cazuri in care azi vorbeam cu dumnealui ceva, iar a doua zi, in public, spunea altceva decat ce ne-am inteles”.

Loja privata

Politica, energie si masonerie

Buzaianu si Visoianu sunt masoni si si-au infiintat propria lor loja in 2003, in care si-au distribuit cele mai importante pozitii de conducere. Bogdan Buzaianu este pro-mare mason in Marea Loja a Romaniei, condusa de marele-maestru Corneliu Visoianu.

Marea Loja Nationala a Romaniei este o loja masonica disidenta, constituita in 2003, cu multi dintre „fratii” migrati la alte organizatii masonice, conduse de Eugen Ovidiu Chirovici si de Costel Iancu.

Sediul Marii Loje a Romaniei este in strada Edgar Quinet, numarul 7. La aceeasi adresa s-a aflat vechiul sediu al firmei Energy Holding, pana cand aceasta s-a extins foarte mult si s-a mutat intr-un adevarat palat, pe strada Paris, la numarul 24. Tot pe strada Edgar Quinet, numarul 7, figureaza si Fundatia Culturala Delta, al carei presedinte este tot Visoianu.

Marele-maestru Corneliu Visoianu a semnat un pact de concordat, ceea ce inseamna o prietenie masonica, cu Loja Alpina din Elvetia, tara de adoptie a lui Buzaianu.

In Marea Loja a Romaniei mai este membru si Radu Boroianu, nasul de cununie al lui Calin Popescu-Tariceanu. Buzaianu si Boroianu au fost parteneri de afaceri in compania elvetiana B&C Consulting. Boroianu a facut lobby, potrivit fostului sef al Renel, Aurelian Leca, ca lui VA Tech, compania reprezentata de Bogdan Buzaianu, sa i se atribuie contractul de retehnologizare

al Portilor de Fier 1.

Avocatul Doru Bostina, un apropiat al lui Buzaianu, alaturi de care a infiintat in 2000 Energy Holding, este si el membru al Marii Loje a Romaniei.

Cunostinte si relatii

Portile de Fier - ca intre frati

Calin Popescu-Tariceanu se cunoaste cu Bogdan Buzaianu inca din 1997. Atunci, Tariceanu a avizat hotararea de guvern prin care VA Tech, compania reprezentata de Buzaianu, a primit fara licitatie retehnologizarea Portilor de Fier 1.

Atribuirea contractului este anchetata acum de procurori pentru ca Hidroelectrica a platit peste 200 de milioane de euro, dar turbinele functioneaza la fel ca inainte de modernizare.

Intr-un interviu acordat EVZ, fostul director al Renel, Aureliu Leca, a declarat ca Radu Boroianu, fost amabasador al Romaniei in Elvetia, a facut lobby pe langa Tariceanu pentru Buzaianu.

integral in EvZ