Indicele pietei de capital din China a mai incasat o tranta: a scazut 8,26% in sesiunea din 4 Iunie. Insa, contrar temerilor generale, efectul nu s-a mai facut resimit in pietele financiare internationale, la fel ca in Februarie.

Aceasta noua scadere vine pe fondul cresterii taxei speciale de tranzactionare. Saptamana trecuta, oficialitatile de la Beijing au crescut taxa speciala de tranzactionare de la 0,1% la 0,3%. Ca urmare, indicele pietei de capital din China, SSEC, a scazut 6,5% in sesiunea din 30 mai.

Trend-ul a continuat si chiar s-a amplificat, astfel incat scaderea totala a perioadei 29 mai - 04 iunie este acum de peste 15%.

Diferenta fata de sfarsitul lunii februarie, cand o scadere asemanatoare, de 8,4% intr-o singura sesiune, a determinat un tsunami pe pietele financiare internationale este ca, atat saptamana trecuta cat si in sesiunea din 4 iunie, piata Forex nu a inregistrat micari importante. Cu alte cuvinte, fenomenul scaderii bursei chinezesti este privit ca fiind unul local si atat.

Un alt argument care se poate aduce ideii de “fenomen local” este acela ca in sesiunea de luni volumele tranzactionate au fost mult sub media ultimelor luni. Daca in aprilie s-au tranzactionat in medie 138 de milioane de actiuni pe zi, in mai volumul de tranzactionare a crescut la 161 de milioane.

Insa, in sesiunea curenta s-au tranzactionat doar 114 milioane de actiuni, cu 30% sub media din mai. Acest aspect s-ar putea dovedi extrem de important. De regula, corectiile din pietele de capital au loc cu volume de tranzactionare mult peste medie.

Faptul ca in China volumul sesiunii curente a fost mai mic cu 30% ne poate duce la concluzia ca numai investitorii individuali s-au panicat, marile fonduri de investitii ramanand in expectativa.

In acest caz, marile fonduri de investitii nu isi vor recalcula expunerile la risc, deci nu isi vor lichida masiv din investitiile facute in tarile emergente si nici din carry trades. Rezumand, scaderea din China ar putea ramane doar un fenomen local.

Motiv pentru care indicii burselor din Europa au deschis doar foarte putin pe minus iar pe final de sesiune au recuperat o mare parte din terenul pierdut. Astfel, DAX30 din Germania a inchis in scadere cu 11,06 puncte, adica 0,14% la 7.976,79, indicele pan-european Eurostoxx50 a scazut 0,42% la 4.537,81, in timp ce FTSE100 de la Londra a scazut doar 0,19% la 6.664,10 puncte.

Si bursele din Statele Unite au deschis sesiunea in scadere, dar au recuperat pe final. Indicele Dow Jones a crescut 8,21 puncte la 13.676,32 puncte, S&P500 2,84 puncte, adica 0,18% la 1539,18, in timp ce Nasdaq100 a crescut 5,47 puncte, adica 0,28% la 1.933,73.

Cotatiile din piata Forex au ramas in apropierea inchiderilor din sesiunea precedenta pentru prima parte a zilei. Insa, dolarul a scazut fata de principalele monede dupa publicarea datelor macroeconomice din Statele Unite: Factory Orders au crescut in luna aprilie cu doar 0,3% fata de 0,7% estimari si 4,1% in luna precedenta.

Dolarul a inchis la 1,4390 fata de euro, la 121,72 fata de yenul japonez, la 1,9913 fata de lira sterlina si la 1,2236 fata de francul elvetian.

Calendarul macroeconomic de marti va cuprinde: vanzarile en-detail din zona Euro, indicele ISM al activitatii de servicii din Statele Unite, precum si o serie de dicursuri tinute de Jean-Claude Trichet, Ben Bernanke, Toshihiko Fukui si Henry Paulson.

Va voi tine la curent...

dezbate pe blogul lui Liviu Moldovan