Adica Cristi Mungiu si atit. Cannes in Romania. Cristi Mungiu raspunde pentru Academia Catavencu la intrebari simple: ce e viata, ce e inspiratia, ce e un premiu la Cannes si ce e gura lumii care graieste adevaruri tot mai adinci.
„Mi s-a spus ca nu se mai cade sa umblu in pantaloni scurti“
Reporter: Avind Cannes-ul, poti sa faci ce vrei pe lume?
Cristi Mungiu: Duminica trecuta, in parc, o pensionara mi-a atras atentia ca de acum nu se mai cade sa umblu in pantaloni scurti, ca ma cunoaste lumea. La Cluj, in prima seara, am ramas flamind, caci fiecare avea ceva sa-mi zica, iar fotografii imi descarcau automat un blitz in ochi de fiecare data cind duceam la gura.
Dimpotriva, simt ca am ajuns sa fac numai ce trebuie si foarte putin din ce mi-as dori cu adevarat.
Rep.: Avind Cannes, poti sa mori?
C.M.: Fac filme ca-mi place, nu ca sa demonstrez ceva. Si sincer, filmele ar fi mai bune pe lumea asta daca n-ar exista premii.
Rep.: Avind Cannes, ai toata lumea la picioare?
C.M.: Aiurea. Indata ce o sa se scuture poleiala patriotica, o sa revenim exact unde am fost. Ba, in plus, ma astept ca, de fiecare data cind o sa deranjez pe cineva, sa mi se zica: ia uite-l si pe asta, acuma crede ca dac-a avut noroc sa ia un premiu, poate sa-si permita orice.
„Ideea mi-a venit la o pizza“
Rep.: Avind Cannes, ce e geniul?
C.M.: Habar n-am. Nu cunosc nici un geniu - doar citiva oameni care au viziuni, sint originali si au curajul sa-si urmeze ideile impotriva curentului. Dar in cinema, cred ca singurul despre care s-ar putea vorbi in termenii astia e Chaplin.
Rep.: Ce este inspiratia?
C.M.: Anul trecut m-am dus la munte ca sa-mi caut inspiratia, cum ar veni. Am stat vreo doua saptamini la Sinaia, m-am uitat la meciuri ca era Campionatul Mondial de fotbal, am baut tot Guiness-ul de la motel si m-am intors la Bucuresti cum am plecat.
Mincam o pizza pe Beller, linga casa, si, dintr-o intorsatura de fraza intr-o discutie, am avut revelatia ca povestea asta, pe care o stiam de cinspe ani, rezuma ce am eu de zis mai departe in film.
Rep.: A fost bun comunismul la ceva pe lumea asta, in viata noastra?
C.M.: Ne-a pus in situatia sa avem ce povesti. Dar nu pot sa zic c-a fost bun - la un caz, preferam sa n-am amintirile astea si sa fi trait intr-o lume mai civilizata. Insa eu nu povestesc in sine despre comunism, ci despre ce mi s-a intimplat mie cind aveam vreo douazeci de ani.
„Cind vad insa cum trec jeep-urile peste matele ciinilor, ma intreb ce vina am eu sa traiesc aici“
Rep.: Ce e viata? Ce e moartea? Ce e Romånia?
C.M.: Depinde din ce parte privesti: cind ma gindesc ca puteam sa ma nasc in Africa, sint fericit ca-mi curge apa la robinet. Cind vad insa cum trec jeep-urile peste matele ciinilor lasati in mijlocul strazii de cei care i-au omorit, ma intreb ce vina am eu sa traiesc aici.
Rep.: Ce mai inseamna cultura?
C.M.: In principiu, ar trebui sa ne ajute sa fim mai putin animale si sa ne dam mai rar si mai cu precautie in cap. Dar Cannes-ul, prin care am trecut, e cel mai bun exemplu: mindria nationala principala vine din faptul ca s-a luat un premiu, nu din faptul ca am facut un film care are ceva de zis compatriotilor despre cum sint ei.
Un taximetrist mi-a zis ca „premiul a fost decizie politica“
Rep.: Ce misto s-a bucurat tara la Cannes-ul tau: te-a balacarit curajos!
C.M.: Ne asteptam ca din secunda in care ne intoarcem acasa sa inceapa relativizarile: la Cluj, un regizor de televiziune i-a zis lui Vlad Ivanov ca a jucat in general bine, dar ca mai are inca niste probleme de tehnica si ca, la un caz, sa se intilneasca sa-i explice.
S-a zis ca am cistigat fiindca sint iudeu, mason, machidon, fiindca se poarta Romånia, pentru ca am avut pile, fiindca am intrat in Uniunea Europeana si asa mai departe. Cel mai tare a fost un taximetrist care a zis ca a fost o decizie politica. L-am intrebat: „A cui?“. S-a gindit mult de tot si pina la urma mi-a zis: „A lor“.
