Parlamentul israelian (Knessetul) alege astazi in Romania, un nou presedinte al tarii. Din partea Partidului Muncii candideaza Colette Avital, vicepresedinte al Knessetului, originara din Romania si prima femeie care candideaza la functia suprema in Israel.
Vrea sa devina, ca si Traian Basescu, un presedinte-jucator. Vorbeste perfect romaneste, desi a plecat din tara cind avea doar 10 ani. Nu a uitat nici pina astazi perchezitiile Securitatii in miez de noapte, greutatile plecarii in Israel si prima revenire in Romania, in 1988.
Pentru cineva care a plecat acum 57 de ani din Romania vorbiti incredibil de bine limba romana. Care e secretul ?
De fapt, am invatat cam un an romaneste, nu mai mult, la Maison de Fran?ais. Stiu ca era linga Piata Amzei si stiu ca niste prietene m-au dus sa vad unde era cind m-am reintors in Romania.
Cind a parasit familia dvs. Romania?
Noi am plecat in 1950, ceilalti au venit incetul cu incetul. Iar prima data m-am reintors in Romania in 1988, cind Ceausescu era inca la putere. Atunci mai traia o matusa de-a mea si am vizitat-o, dar acum rude apropiate nu mai am.
Nu vin des, pentru ca nu am timp, caci tara asta, Israelul, traieste mereu dintr-o criza in cealalta si de la niste alegeri la celelalte. Ultima oara am fost acum doi ani, cind s-a prezentat presedintelui raportul Comisiei Wiesel, despre Holocaust.
Unde in Romania a locuit familia dvs.?
La Bacau. Eu m-am nascut in Bucuresti, insa dupa asta ai mei s-au intors pentru trei ani la Bacau si am plecat definitiv de acolo in 1943, cind aveam trei ani.
Ne-am stabilit la Bucuresti, dar tata a continuat sa aiba grija de fabrica pe care o avea la Bacau. Era o fabrica de pielarie, dintre cele mai mari. Se chema Fabrica Fratilor Abramovici. Bunicul din partea mamei mele avea si el multe proprietati, mosii. In timpul razboiului, casa ne-a fost luata si au locuit nemti in ea.
Tata a fost si el arestat de nemti, insa a scapat. Dupa razboi, a inceput povestea cu comunismul, care a fost inca o lovitura, pentru ca s-a nationalizat totul si tot ce apartinea familiei a fost luat de catre comunisti. Si case, si fabrica lui tata, si ceea ce era in seif, bijuterii, acte. Am ramas fara nimic.
Dupa Revolutie ati cerut retrocedarea acestor bunuri?
Ne-am luat o avocata, care a reusit sa dea de toate documentele, insa fabrica noastra a fost demontata de comunisti si dusa cu tot ce era inauntru in Rusia. Pe terenul acela s-a ridicat o fabrica de cuie (de fapt, suruburi, Subex SA - n.r.).
Pe mine ma interesa mai mult terenul, insa propunerea care ni s-a facut a fost aceea de a obtine actiuni la fabrica de cuie. In cele din urma am renuntat. Poate ca nu m-am ocupat destul, poate ca ma mai pot inca ocupa, nu stiu.
Familia dvs. a dat bani autoritatilor comuniste ca sa plece din Romania?
Cind am plecat eu si parintii mei inca nu se platea pentru a putea pleca. Mai tirziu, prin intermediul Londrei, am platit pentru fratele mamei, care lucrase pentru guvern in Romania, nu stiu exact ce, 2.500 de dolari. Am platit insa si pentru altii, caci pe atunci toate rudele cotizau impreuna.
Ce v-a determinat sa plecati si cum ati reusit totusi?
Noi nu am putut iesi mult timp, pentru ca nu doar ca ramaseseram fara nimic, dar tata era mereu anchetat deoarece era ceea ce se numea atunci „un bourjois capitaliste“ si mereu voiau sa-l aresteze. Mereu ne perchezitionau casa, cautind probabil valuta, ceea ce nu au gasit niciodata.
Tatal dvs. a fost urmarit de Securitate?
Foarte multi oameni erau urmariti atunci. N-au reusit insa sa-l prinda, intrucit aveam o iesire separata din casa. Eu eram in primul lot de pionieri si cind se batea noaptea la usa ieseam cu cravata rosie si spuneam salutul pionieresc. Aceste lucruri, cu perchezitiile in plina noapte, cu acei oameni care veneau sa-l ia pe tata, le tin minte inca foarte bine.
Unde locuiati pe atunci?
Intr-un apartament pe Stirbei Voda, insa cu timpul comunistii ne-au adus in casa alte persoane si ne-au lasat sa stam intr-o singura camera. Tata tot a incercat sa iasa din Romania, dar nu i s-a dat drumul.
Pe atunci, chiar daca nu se platea direct plecarea, se dadeau insa tot felul de alte lucruri: covoare, bijuterii, tot ceea ce mai ramasese in casa. In cele din urma am plecat, insa fara pasaport, doar cu un „laisser-passer“. Asta insemna ca nu ne mai puteam intoarce si ca ni se lua, astfel, cetatenia. Pentru aceasta am avut nevoie de ceea ce se numea „pile“.
Cum ati reusit sa va intoarceti in 1988 si cum vi s-a parut atunci tara?
Lucram in Ministerul de Externe, unde eram director general adjunct, si am condus o delegatie ce trebuia sa negocieze un acord cultural intre Romania si Israel. A fost primul acord semnat. Stiam teoretic care sint conditiile de acolo, insa cind le-am trait pe viu le-am resimtit mult mai dramatic.
Era februarie, iar in Hotelul Bucuresti, in care am stat, era un bec doar de 40 de wati si daca voiai sa citesti nu puteai. Afara era un frig crincen si vedeai oamenii cum stateau inghetati in statiile de autobuz, apoi urcau in ele si mergeau inghesuiti, tinindu-se de bara. Mai tin minte ca ne-au luat la opera si ni s-a zis sa ne luam cu noi paturi ca e frig. Ne ieseau aburi din gura. Stiu ca era Mozart, „Barbierul din Sevilla“...
Impresia dvs. despre Romania a fost, deci, dezastruoasa.
Da. Ginditi-va ca la hotel, in camerele din dreapta si din stinga mea, erau securisti, iar cind ieseam, acestia veneau dupa mine.
Cind v-ati reintors in Romania, dupa Revolutie, ati simtit o diferenta? Cum o vedeti acum, prin prisma politicianului?
In primii ani evolutia nu a fost foarte buna, dar cred ca de cind s-a luat decizia intrarii in Uniunea Europeana lucrurile s-au schimbat foarte mult. Din putinele contacte pe care le-am avut, asta am retinut: ca oamenii, orice meserie ar face acolo, o aprofundeaza. Poate si pentru ca in comunism era atit de greu sa supravietuiesti.
Sinteti prima femeie care si-a anuntat candidatura la presedintia Israelului. Ce v-a determinat sa luati aceasta decizie, tinind cont ca Israelul ramine, in esenta, o societate traditionalista?
Am avut, intr-adevar, nevoie de curaj, pentru ca, daca ar fi publicul cel care ar alege, sansele ar fi mult mai mari. Dar in Israel opinia publica devanseaza politicienii ca mentalitate. Potrivit ultimului sondaj, 69% din populatie ar vota acum un presedinte femeie.
Dar pina cind ideea asta va intra si in capul politicienilor, mai e timp. Curajul meu nu este insa doar acela de a-mi prezenta candidatura, ci mai mult acela de a-l avea contracandidat pe Shimon Peres, care este foarte cunoscut si este laureatul Premiului Nobel. Asta nu ma favorizeaza. Ceea ce ma favorizeaza insa este ca el are 84 de ani si ca mandatul e de sapte ani.
Cum ati putea rezuma programul dvs.?
In primul rind, trebuie redata credibilitatea Presedintiei. Nu vreau sa fiu un presedinte de ceremonial, care face din cind in cind cite o declaratie si cite o gratiere. Vreau sa fiu un presedinte activ, care merge peste tot in tara, care asculta, care aude, care devine un fel de adresa a poporului.
