„V-ati simtit vreodata vinovat datorita consumului de alcool?”, “Vi se intampla sa renuntati la o activitate progamata din cauza ca ati consumat alcool ?”, “Ati avut un Debut sexual precoce (<16 ani)? “, “Aveti parteneri multipli?” - aceste intrebari fac parte din chestionarul pe care pacientii il vor completa si preda medicului de familie.

Rezultatele se aduna cu cele care vor fi obtinute la analizele medicale si vor alcatui “imaginea” asupra bolilor de care sufera romanii. Costul programului - 300 de milioane de euro. Cetateni informati - o parte mica. Oponenti - o multime.

“Pacientii trebuie sa inteleaga faptul ca Programul de evaluare a starii de sanatate a romanilor este alcatuit, in primul rand, in interesul lor.

In plus trebuie sa vedem de ce boli sufera romanii sa putem avea o perspectiva mai buna asupra directiilor in care trebuie indreptate fondurile sanatatii”, a declarat pentru HotNews.ro purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii, Oana Grigore.

Ea spune ca intrebarile din chestionar nu ar trebui sa jeneze pe nimeni si ii sfatuieste pe cetateni sa mearga la examenele medicale pentru care vor primi, acasa, ivitatie. “Intrebarile sunt de relevanta pentru medic si pacientii trebuie sa inteleaga ca raspunsurile vor ramane confidentiale, vor fi discutatea numai in relatia medic-pacient” .

Ce inseamna evaluarea starii de sanatate:

- Cetatenii vor primi, la adresa din buletin, doua taloane. Unul va fi predat medicului de familie in momentul prezentarii la consulatie, iar al doilea trebuie sa ajunga la laboratorul stabilit pentru a i se recolta analizele recomandate.

- Fiecare cetatean va fi programat pentru evaluarea starii de sanatate in luna in care este nascut.

Nu vor face acest control copiii mai mici de trei ani, cei care au fost internati in spital cu mai mult de 3 luni inainte de data la care ar trebui sa faca controlul, adica persoanele care au facut analize medicale si de laborator si au deja confirmata sau infirmata o afectiune si care se afla in supravegherea unui medic.

Bolnavii cronici care efectueaza periodic analize pentru evaluarea afectiunii de care sufera nu vor beneficia decat de o parte din analize.

- Mai departe, pacientul va beneficia gratuit de o consultatie clinica si un set gratuit de analize care sa ajute la depistarea unor eventualelor boli. Rezultatele respectivelor analizele urmeaza sa fie folosite pentru a evalua riscul ca un anume pacient sa dezvolte afectiuni.

- Cetatenii care nu au medic de familie si cei care nu sunt asigurati se vor putea adresa oricarui medic de familie, acesta avand obligatia sa il inscrie pe liste. In cazul in care nu reusesc sa ajunga la un medic de familie, vor putea sa apeleze la Autoritatea de Sanatate Publica pentru a cere recomandarile necesare.

- Medicii de familie vor fi platiti pentru serviciile pe care le vor realiza in cadrul acestui program, iar decontarea se va face pe baza taloanelor de la pacienti.

- In ceea ce priveste laboratoarele unde se vor recolta analizele se fac urmatoarele precizari: intrucat este vorba de bani publici, s-a decis ca analizele sa fie efectuate de catre laboratoarele din unitatile sanitare publice.

- In cazul in care directorii clinicilor respective declara, pe proprie raspundere, ca nu au capacitatea sa efectueze integral sau partial analizele cerute, Autoritatea de Sanatate Publica are obligatia sa organizeze, pe plan local, cerere de oferta pentru laboratoare particulare, dar nu la pret mai mare decat pretul practicat in sistem public.

De ce este contestat programul de evaluare a sanatatii

Unul dintre principalii adversari politici ai ministrului Sanatatii - deputatul PLD Sorin Paveliu - spune ca Programul are multe deficiente.

„Cei 300 de milioane de euro pe care ministrul ii cheltuie ar fi adus toate spitalele din tara la standarde de lux. In plus, acest program se suprapune unor prevederi legale care exista, deja. Fiecare pacient are obligatia de a se prezenta, anual, in luna datei de nastere la medicul de familie pentru evaluarea starii de sanatate”, a declarat pentru HotNews.ro deputatul Sorin Paveliu.

„De ce sa nu dotam spitalele si sa suprapunem un program peste ceva absolut similar si sa nu marim ratia de la cantinele spitalelor, care este jumatate cat cea de la puscarii?” se intreaba acesta.

La aceasta ora, cetatenii sunt neinformati

O. Firicel nu stia nimic despre programul Ministerului Sanatatii. Dupa ce a aflat despre el, s-a gandit ca ideea nu este deloc rea. „Daca totul e gratis... adica din banii mei de pe tigari, atunci ma duc”. Nici A. Tanase nu auzise nimic despre acest program, dar a spus ca asteapta invitatia si crede ca va merge pentru controlul medical.

Niciunul dintre ei nu s-a prezentat niciodata la controlul anual, la medicul de familie si merg la doctor numai cand au probleme.

Paula Vasilescu nu are medic de familie si nici nu vrea sa participe la program. „Stiu foarte bine ca sunt niste analize medicale, probabil de mantuiala. Eu nu am medic de familie si nu o sa ma prezint la unul fiindca nu pot fi de acord cu cheltuirea acestei sume de bani in acest mod.

Sunt altii, bolnavi, care au mai multa nevoie decat mine de servicii medicale”, spune cititoarea HotNews.ro.

Un alt cititor al HotNews.ro, care a postat pe site un comentariu semnat Observator, vede insa ca fiind foarte util programul care ar trebui sa inceapa la 1 iulie.

„Ideea ministrului (asa cum au procedat si alti ministri europeni) e sa aiba o radiografie precisa a starii de sanatate in tara, pt. a identifica domeniile si metodele de reducere a mortalitatii ridicate din Romania (de aproape 2 ori mai mare ca media tarilor dezvoltate din UE).

Anual mor circa 200.000 de romani si nasterile abia reusesc sa ajunga la acest nivel. Cu o rata a mortalitatii "normala" am salva anual vietile a 70-100.000 locuitori ceea ce coroborat cu o usoara stimulare a natalitatii ar asigura rata optima de inlocuire a generatiilor si implicit perenitatea poporului roman.

Un plan ca al ministrului pare independent in prima instanta de ameliorarea sanatatii, insa e o etapa de evaluare necesara.

Daca va fi bine documentata vom avea acces si la programe europene de finantare, va fi util ca studiu de marketing pt. firmele de medicamente (de altfel ar fi trebuit puse la contributie pe chestia asta, vor fi interesate mult de acest studiu national), va fi o baza de programare pt. anii urmatori”, a spus Observator.

Medicii ar fi vrut aparatura medicala, nu laptop

Medicul de familie Remus Lupu se indoieste ca va fi luat cu asalt de numarul mare de pacienti care sa participe Programul de evaluare a starii de sanatate a romanilor. „Astept maximum 60 de pacienti pe luna”, spune el.

Medicul de familie Mihaela Radu spune ca „achizitiile de laptopuri sunt praf in ochi. Sau apa de ploaie. Sunem platiti foarte prost. In cadrul acestui program vom primi 15 Ron pentru fiecare pacient, iar cei care refuza sa participe la acest program vor pierde contractul cu Casa de Sanatate. In plus, cei mai multi dintre noi au deja calculatoare.

Nu este o oferta facuta medicilor, ci este o obligatie pusa pe umerii nostri”, a spus ea.

„Decat sa dati la medici cate un laptop + imprimanta, mai bine dati un EKG. Fiti siguri ca medicii de familie si-au luat pana acum calculatoare si imprimante, deci investitia nu se justifica”, spune pe forumul Ministerului Sanatatii, Dr. Cristi.