Criticat de presa si de adversarii politici pentru modul in care s-a comportat in timpul intilnirii cu secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, ministrul de Externe are o alta versiune asupra prestatiei de la Washington.
Ati stat pe un colt de fotoliu la intilnirea cu Condoleezza Rice.
Asa.
Frumusel, atent la frizura.
Cred ca va dati seama ca nici unul dintre aceste detalii nu ma preocupa in momentul acela. Nici frizura, nici coltul pe care stateam. Am stat foarte confortabil, sa stii.
Condoleezza Rice statea impozanta, ministrul nostru de Externe, coplesit.
Iar incepem? Da, ma coplesise prin fragilitatea sa dna Rice. Acesta a fost primul minut al intilnirii, unde, pe fondul flash-urilor, voiam sa ascult ce spune doamna si stateam pe marginea fotoliului, mai aproape de ea. Pe urma, pe timpul discutiei, fiecare a stat cum a vrut. Vorbim, repet, de primul minut al unei intilniri care a durat jumatate de ora apoi.
Aveati voie sa comentati?
Exista un cod de expunere mediatica, la Departamentul de Stat. In cazul meu era vorba de Camera Spray - pooled press; adica oportunitati de imagine, fara declaratii de presa. Optiunea - de altfel foarte rara - de a face o declaratie in context tine de initiativa de moment a secretarului de Stat.
Cu referire la intilnirea noastra, Departamentul de presa american specificase: „No remarks“. Ca sa nu apara vreo intrebare de la presa, doamna Rice a facut remarca legata de atentatul de la moschee - de care si eu stiam, evident, vorbisera toate televiziunile dimineata, la ora la care ma spalam pe dinti in camera de hotel.
De ce ea a facut declaratia respectiva si ministrul nostru, nu?
Repet, optiunea de a face o declaratie de presa in acest context este o initiativa de moment a unuia dintre cei doi. Dna Rice a facut-o probabil si pentru a para vreo intrebare de presa, ca sa nu se consume timpul intrevederii noastre.
V-a luat pe nepregatite?
Nu, pur si simplu asteptam sa incepem discutia. La final, cind am spus „Thank you“, a fost pentru presa, nu pentru dna Rice. Asta m-a durut cel mai mult in interpretarile care s-au dat apoi acasa. Acel minut atit de diversionist interpretat era momentul de primire, discutia abia incepea.
Nu aveam de ce da un mesaj inainte de a discuta propriu-zis cu dna Rice. Am fost surprins sa-l vad recent pe un coleg de-ai mei de facultate indeobste lipit de un laptop explicind declaratiile de presa ale unui ministru sloven, facute intr-o vizita similara.
Greseste domnul cu laptop: vizita ministrului sloven era a treia la Washington, in celelalte doua nu avusese nici un fel de declaratii, iar in cea de-a treia declaratiile fusesera pur si simplu convenite in prealabil. In aceasta prima deplasare a mea la Washington, miza erau discutiile, nu mesajele.
Cu atit mai mult cu cit erau si unele probleme delicate pe agenda, gen „retragerea“ din Irak sau problema Kosovo. S-a observat ca ati intrerupt-o inainte ca ea sa-si precizeze ideile pina la capat.
Cine a „observat“ asta ar trebui sa priceapa ca o discutie intre doi oameni normali, in care se completeaza sau se confirma, nu se confunda cu un transcript, in care se da impresia ca intra unul peste altul.
Rice vorbeste despre parteneriatele noastre, dar nu le precizeaza. Bun, dar toti stim despre ce parteneriate era vorba: Irak si Afganistan. Stie asta oricine citeste un ziar serios.
Apoi, ministrul roman de Externe a intervenit peste Rice in privinta atentatului, fara ca aceasta sa-l numeasca. „Yes, Yes, of course!“, spuneati.
Repet: auzisem in dimineata respectiva - eu, oamenii mei, ca si milioane de americani - pe toate canalele media despre acel atentat. Lucrurile astea trebuie intelese, altfel sintem in pura diversiune, si nu atit legata de persoana mea, ci legata de o vizita care a fost foarte reusita.
Fostii ministri de Externe Roman, Nastase au vorbit de o proasta pregatire a vizitei. Domnii nu-s chiar modelele mele. Am fost foarte bine pregatit.
