Un grup de romani i-au facut, miercuri, la Vatican o vizita Papei Benedict al XVI-lea. Aceasta a fost audienta publica cu numarul 100 acordata de Papa Ratzinger si s-a bucurat din plin de audienta presei italiene.

Delegatia romanilor, compusa din 20 de persoane- catolici si ortodocsi, a participat la audienta saptamanala publica pe care Papa o acorda credinciosilor miercurea. Unii din romani - delegatiile din Milano sau Torino, spre exemplu - au calatorit chiar sute de kilometri pentru a putea fi prezenti la discutii.

Intalnirea a fost organizata de catre Asociatia ARI ( Asociatia Romanilor din Italia) si au participat reprezentanti ale unora din cele mai importante asociatii de romani din Peninsula: opt filiale ARI, Asociatia Fratia - Torino, Asociatia intreprinzatorilor romani din Nord Italia, Partidul Romanilor din Italia.

“Este o manifestare a societatii civile romanesti si este evident ca Biserica este o institutie care uneste mereu romanii”, a declarat Eugen Terteleac, din partea organizatorilor.

Organizatorii au oferit un cadou special Papei Benedict XVI: “o icoana bizantina de argint de mare valoare, reprezentand pe Sfanta Fecioara Maria, ce provine de la Targu Neamt”, a mai precizat Terteleac.

In a doua parte a audientei, dedicata prezentarii delegatiilor, Papa a salutat delegatia romanilor din Italia, care au raspuns ridicandu-se in picioare si salutand la randul lor.

Intalnirea a fost organizata in timp record, in numai 10 zile, si face parte dintr-o serie de evenimente organizate de ARI care a debutat cu sarbatorirea la Roma, la Tor Vergata, a Pastelui Romanilor in Italia.

Predica a fost dedicata unui parinte fondator al crestinismului din secolul IV, Chiril din Ierusalim.

Audienta de ieri a fost remarcata de mass media italiana din mai multe motive. A fost audienta publica cu numarul 100 acordata de Papa Benedict al XVI-lea. In al doilea rand, in discursul adresat credinciosilor, Papa a atins o tema delicata si extrem de actuala: incurajarea cercetarii stiintifice numai asupra celulelor staminale adulte.

In sfarsit, tocmai cand oaspetii paraseau sala Paolo VI, Papa Benedict al XVI-lea ar fi acordat o audienta privata fostului premier Berlusconi, insotit de mama sa.