Sambata, 21 iulie, se implinesc 38 de ani de cand un om a pus pentru prima data piciorul pe Luna.

Desi in spatele programului au stat interesele politice si dorinta arzatoare de a triumfa in fata ofensivei spatiale sovietice, care lansa om dupa om in Cosmos, aselenizarea a ramas in istorie, dincolo de controverse, ca un punct de referinta, ca un salt enorm pentru stiinta si pentru umanitate.

Totul a inceput in luna mai a anului 1961, cand John F. Kennedy, presedintele SUA, si-a angajat tara sa faca posibila aterizarea unui om pe Luna inainte de sfarsitul deceniului. Decizia sa a declansat o dezvoltare masiva a programului spatial al SUA.

Astfel, in anul 1962, Ranger IV a devenit prima sonda americana care a atins Luna, dar oamenii de stiinta au fost dezamagiti de faptul ca ea nu a trimis la sol imaginile televizate asteptate.

Totusi, intre anii 1964-1965, sondele americane Ranger VII, VIII si IX au furnizat expertilor peste 17.000 de imagini, inclusiv primele prim-planuri ale suprafetei selenare. Apoi, in anul 1966, URSS a avut un succes notabil cand "Luna 9" a devenit prima sonda care a facut o aterizare neproblematica pe Luna.

O aterizare pe Luna era un tel politic la fel de important si pentru Uniunea Sovietica, dar numai America isi dezvolta programul spatial in public. Dupa sondele Ranger, NASA a trimis sondele Surveyor, care au efectuat aterizari neproblematice si au analizat rocile selenare.

Dupa ani intregi de dezvoltare, programul Apollo a fost in final pregatit sa fie demarat la inceputul anului 1967, odata cu lansarea lui ApolloI pe un vehicul de lansare modificat, insa americanii nu au inregistrat nici un succes. Abia doi ani mai tarziu, dupa incercari nereusite, soldate cu moartea a trei astronauti, Gus Grissom, Ed White si Roger Chaffee, Apollo 11 a implinit visul american.

"E un pas mic pentru om, un salt mare pentru umanitate"

[c:2:s]In dimineata de 16 iulie a anului 1969, o racheta Saturn V cu trei faze s-a ridicat de la locul sau de lansare aflat la Cape Canaveral, in Florida. In varful rachetei imense se afla nava spatiala Apollo 11, transportandu-i pe astronautii Neil Armstrong, Edwin Buzz Aldrin si Michael Collins.

Lungimea rachetei impreuna cu nava spatiala era de 111 metri, iar greutatea totala la decolare a fost de aproape 3.000 de tone. Motoarele puternice din prima treapta a rachetei au ars aproximativ 15 tone de combustibil si oxigen lichid in fiecare secunda, impingand racheta cu o viteza de 10.000 kilometri pe ora.

Timp de patru zile, cei trei astronauti s-au invartit in jurul Lunii. Dupa o aterizare reusita, pe data de 20 iulie, la ora 8.18 PM, ora Greenwich, Armstrong, urmat de Aldrin, a coborat scara pe suprafata lunii.

In fata a 500 de milioane de pamanteni, care urmareau la televizor cea mai spectaculoasa transmisie in direct din istorie, Armstrong a declarat: "E un pas mic pentru om, un salt mare pentru omenire".

Prima lor sarcina era de a pune o placa comemorativa si a fixa un steag american. Datorita faptului ca Luna nu are atmosfera si, astfel, nici vant, s-a folosit o sustinere pentru a se preveni caderea steagului.

Cei trei eroi americani s-au intors in dupa amiaza zilei de 24 iulie, intreaga misiune durand opt zile. Presedintele Nixon a numit aceasta perioada "cea mai mareata saptamana de la facerea lumii pina acum".

Seria Apollo a misiunilor selenare s-a incheiat in luna decembrie a anului 1972, cand, pe data de 11 decembrie, americanii au lasat in urma o placa pe care scria: "Aici OMUL a terminat prima explorare a Lunii, decembrie 1972 D.C. Fie ca spiritul pacii in care am venit sa se reflecte in viata umanitatii".

Pana in acel moment un numar total de 12 astronauti umblasera pe suprafata Lunii si unii chiar au condus masini pe ea.

Primele imagini de pe Luna

Americanii vor sa traiasca si sa munceasca pe luna

[c:1:d]In anii care au urmat de la sfarsitul programului Apollo (1975), cercetarile spatiale au capatat noi directii, incluzandu-se aici dezvoltarea navetelor spatiale Space Shuttle, niste sonde robozitare sofisticate pentru planetele aflate la distanta, si statiile spatiale orbitale.

Zborul spatial cu echipaj spre alte planete a fost abandonat datorita costurilor mari si a bugetelor tot mai mici.

Insa, in anul 1992, NASA a lansat "Glementine", prima sa sonda spatiala pentru Luna, cartografiind zacamintele minerale de sub suprafata - cel mai probabil motiv comercial pentru o intoarcere.

Aceasta a detectat de asemenea si semnale care ar putea exista gheata intr-un crater permanent umbrit, aproape de polul sudic al Lunii - iar daca pe Luna se gaseste apa, colonizarea sa va fi mult mai usoara.

In prezent, programul cosmonautic american, anuntat de presedintele George W. Bush, prevede o noua aselenizare a omului, dar, de data asta, pentru a se stabili si a lucra pe Luna. Iar pana in 2025 s-ar putea ca omul sa paseasca si pe Marte. Pana in 2008, va fi realizat un nou model de naveta spatiala, un vehicul pentru explorari cu echipaj.

Acesta ar urma sa plece in prima misiune cu oameni la bord cel mai tarziu in 2014. Pana in 2020, la bordul noului vehicul spatial, oamenii ar reveni pe Luna, acesta fiind punctul de lansare al unor noi misiuni. Incepand din 2008, americanii promit sa trimita pe Luna roboti care sa cerceteze suprafata selenara si sa pregateasca terenul pentru viitoarele misiuni ale oamenilor.

Cel mai devreme, in 2015, misiunile pe Luna se vor inmulti, scopul lor final fiind acela ca oamenii sa ajunga sa traiasca si sa munceasca acolo pentru o perioada mai indelungata.

Expertii NASA lucreaza in prezent la noi costume de cosmonaut, pentru viitoare misiuni pe Luna

Foto: AP

Controverse privind aselenizarea

Imediat dupa performanta echipajului care a aselenizat in 1969, au aparut speculatiile vizand veridicitatea acestui lucru. Principalele argumente pe care le invoca cei care nu cred in realitatea primului pas al omului pe Luna fac inca subiectul unor ample controverse.

• Pe Luna, neexistand atmosfera, stelele ar fi trebuit sa se vada perfect in pozele facute de Aldrin, dar, totusi, nu se vad;

• Umbre neparalele si astronauti care par sa stea sub un reflector, ca si cum ar fi fost filmati, desi Soarele este singura sursa de lumina;

• Steagul infipt in solul lunar flutura, desi pe Luna nu exista atmosfera;

• Modulul lunar ar fi trebuit sa spulbere tot praful la aselenizare, dar acest lucru nu s-a intamplat, urmele ramanand intacte;

• Pozele “perfecte” pe care astronautii n-ar fi avut cum sa le faca in conditiile de pe Luna.

Surse: jsc.nasa.gov, wikipedia.org, stiintasitehnica.ro