Executivul a aprobat, in sedinta de marti, alocarea sumei de 79,425 milioane lei bugetului propriu al Municipiului Bucuresti, pentru realizarea lucrarilor de reabilitare si modernizare a Stadionului Lia Manoliu.

Banii se aloca din Fondul National de Dezvoltare la dispozitia Guvernului si sunt necesari pentru ca municipalitatea Bucuresti sa inceapa urgent lucrarile, astfel incat modernizarea stadionului Lia Manoliu sa poata fi realizata in termen de 20 de luni.

Potrivit unui comunicat dat publicitatii de Palatul Victoria, lucrarile constau in reconstructia totala a stadionului ca arena cu 55.000 de locuri acoperite, aproprierea tribunelor de terenul de joc pentru a asigura cele mai bune conditii de vizibilitate pentru spectatori, amenajarea gradenelor pentru sportivi, oficiali sau spectatori, valorificand astfel aceste spatii ale stadionului, precum si protejarea gazonului executat in anii 2004-2005.

Modernizarea Stadionului Lia Manoliu este un proiect investitional care ridica gradul competitional al stadionului, conform standardelor FIFA si UEFA, in vederea organizarii de competitii sportive de nivel mondial sau cupe continentale si evenimente culturale in aer liber, se mai arata in comunicat.

Lia Manoliu, un stadion pentru competitii mondiale

„Este o decizie prin care reconfirmam ca sprijinim sportul romanesc" - a declarat premierul Calin Popescu-Tariceanu, la finalul sedintei Executivului. „Vreau ca Romania sa aiba un stadion la cele mai inalte standarde, astfel incat sa putem organiza competitii la nivel mondial" , a adaugat seful Executivului.